Gică Popescu spune câți bani le dă copiilor săi! Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Atât! Niciun leu în plus”

Gică Popescu spune câți bani le dă copiilor săi! Nimeni nu se aștepta la așa ceva
Vezi galeria foto - 4 poze

Gică Popescu a fost unul dintre cei mai de succes sportivi români ai tuturor timpurilor, fiind de asemenea singurul fotbalist al acestei țări care a fost căpitan al echipei FC Barcelona.

Într-un interviu acordat celor de la GSP, „Baciul” a dezvăluit modul în care a ales să își crească cei doi copii și condițiile pe care le-a creat pentru aceștia, în scopul obținerii performanței în domeniile în care prestează.

Popescu a recunoscut că, deși le-a asigurat toate cele necesare unui trai decent și fără lipsuri, a fost prudent și nu și-a ținut copiii în „puf”.

Gică Popescu, dezvăluiri în premieră despre traiul pe care îl asigură copiilor săi: „Atât! Vrei mai mult, muncește! Banii nu pot să fie la liber”

Astfel, fostul internațional le-a oferit ceea ce el a considerat că este un minim necesar pentru dezvoltarea lor și i-a îndemnat să muncească dacă își doresc mai mult.

„Uite, fata mea a terminat anul acesta Esade, una dintre cele mai bune facultăți de business din lume, și sunt mândru de asta. Pentru că eu când am ales să nu mă fac antrenor, am ales tocmai pentru a le da copiilor mei continuitate la școală. Și răsplata mi-a venit anul ăsta, când fata mea a terminat Esade, la Barcelona. Dar eu i-am zis „ok, îți plătesc școala, îți plătesc cazarea și îți dau 1.000 de euro pe lună să mănânci, să faci ce vrei tu.”, a declarat Gică Popescu, pentru sursa citată.

Ulterior, „Baciul” a discutat și despre fiul său, Nicolas, aflat sub contract cu Farul Constanța. Popescu a dezvăluit că băiatul său a trăit cu cei 500 de euro pe care îi primește de la club, cu promisiunea că, dacă va performa și va ajunge la echipa mare, remunerația va crește.

„O mie de euro pe lună. Adică vreo 30 de euro pe zi. Vrei mai mult, muncește pentru mai mult. Banii nu pot să fie la liber, așa. Că banii sunt greu de făcut. O mie de euro, niciun leu în plus. Ei trebuie să realizeze care e valoarea banului. Banii se fac greu și-atunci când îi faci trebuie să ții de ei. Dacă sunt fără limită, nu le știi valoarea. Ei trebuie să știe ce înseamnă un euro. Și nu știi decât atunci când ți-i gestionezi singur. Nico, de exemplu, are 500 de euro pe lună de la club. Jucătorii care au făcut 16 ani semnează pe un salariu de 500 de euro. Cu asta a trăit. Mănâncă la club, îi plătesc eu cazarea, în rest – 500 de euro pe lună. Are 8.000 de lei în cont strânși. Vrei mai mult? Joacă la echipa mare și schimbăm contractul”, a adăugat fostul fotbalist.

Publicat: 14 07. 2022, 22:49
Actualizat: 15 07. 2022, 00:15