Ghicitoare pentru fanii adevărați! Sergio Ramos și-a afișat cel mai nou tatuaj: „Numerele vieții mele, în cea mai pură culoare! Știți ce înseamnă?” Imaginea postată de starul Realului

Sergio Ramos și colegii săi de la Real Madrid se pregătesc pentru Campionatul Mondial al cluburilor, iar fundașul de 30 de ani a marcat momentul cu un nou tatuaj făcut pe mâna stângă.

Starul de la Real Madrid și-a tatuat patru numere sugestive pe falangele mânii și a publicat ulterior „opera” pe contul de Istagram.

„Numerele vieții mele în cea mai pură culoare. Ghiciți ce reprezintă?„, a scris fundașul alăturând imaginea de mai jos.

Deși Ramos a încercat să păstreze un aer de mister, răspunsurile nu sunt deloc grele.

Fundașul s-a lansat în fotbalul mare la Sevilla, unde a purtat numerele 32 și 35 pe tricou, înainte de a prinde transferul carierei la Real Madrid, într-un moment în care avea 19 ani. Ultimul număr tatuat „90+” e dedicat evident golului reușit în finala Champions League din 2014, când Real Madrid a trimis meciul în prelungiri grație unui gol înscris de fundaș în secundele de final, iar ulterior a câștigat și trofeul. În plus, Ramos s-a făcut în mai multe rânduri remarcat prin goluri decisive înscrise pe final. Ultimele două partide ale Realului din Primera Division au fost „închise” de golurile marcate de Sergio Ramos în prelungiri (1-1 cu Barcelona și 3-2 cu Deportivo la Coruna).

Publicat: 13 12. 2016, 12:50
Actualizat: 13 12. 2016, 12:58