FOTO EXCLUSIV** Valentin Iliev, între fotbal și credință: pelerinajul la Muntele Athos!

Există sportivi, fotbaliști în mod special, superstițioși și cu
mare credință în Dumnezeu. Valentin Iliev nu face notă discordantă.
Este un credincios recunoscut și convins că fără voia Domnului
nimic nu este posibil. Atât de mult respectă credința, încât
fundașul Stelei a simțit nevoia să meargă în pelerinaj la Muntele
Athos.

Când îl vezi pe Valentin Iliev, e imposibi să nu-ți sară în ochi
multitudinea de tatuaje de pe brațele sale. Toate însă sunt cu temă
religioasă, realizate, după cum le-a mărturisit apropiaților, ca un
fel de icoane protectoare. Și cum viața și cariera sa, pe care o
consideră scurtă, sunt protejate doar de Dumnezeu, Valentin Iliev a
ținut în mod special să viziteze unul din lăcașele sfinte de pe
pământ. S-a întâmplat nu acum mult timp. Profitând de câteva zile
libere, bulgarul Iliev i-a solicitat părintelui său duhovnic să-l
însoțească într-un pelerinaj la Muntele Athos. A petrecut doar două
zile, însă extrem de intense. Odată întors de acolo, fundașul a
rămas impresionat de locurile vizitate.

„Acolo
uiți complet de griji”

Cu siguranță că bulgarul poate fi un exemplu demn de urmat
pentru unii din coechipierii săi. Mai mult, din dorința de a fi ca
un frate mai mare pentru câțiva jucători, acesta le povestește
destul de des colegilor săi că sfințenia lăcașelor de cult,
liniștea care domină totul și, nu în cele din urmă, peisajele rupte
parcă din paradis, pur și simplu fascinează pe oricine.

„Am auzit de la el că, din momentul în care pășești din
barca pe care o ai la dispoziție pentru a ajunge la munte, uiți
complet de toate problemele și grijile. După cum ne-a descris, pare
un loc minunat
„, ne-au povestit câțiva apropiați de-ai
săi. În plus, atunci când trece printr-un moment delicat, Iliev se
gândește la experiența de neuitat de pe Muntele Athos. Așadar,
motivele sunt suficiente pentru ca patronul din Ghencea să-l aibă
la inimă pe fundașul bulgar și să-l țină la Steaua și în sezonul
viitor.

„Om
mai credincios ca Iliev nu am mai întâlnit! Cine o să stea cu el în
cameră la Steaua, o să fie ca în biserică. Aduce cu el toate
crucile și icoanele posibile și are Biblia și cărți religioase, pe
care le citește”
, Eugen Trică, mijlocaș Chiajna

Becali
merge în fiecare an la Muntele Athos

Excursia lui Valentin Iliev la Muntele Athos nu este singura pe
care un stelist a făcut-o. Gigi Becali face în fiecare an un
pelerinaj la Sfântul Munte. Și nici în acest an, patronul Stelei nu
a lipsit de acolo. Becali s-a rupt de Steaua pentru câteva zile
înaintea Paștelui și a mers acolo, ocazie cu care l-a luat și pe
Ionuț Luțu.

Ce
este Muntele Athos?

Vizitat anual de foarte mulți credincioși de la noi din țară,
Muntele Athos se află la altitudinea de 2.033 m, în nordul Greciei,
unde își au locul 20 de mănăstiri, 12 schituri și o mulțime de
chilii călugărești ortodoxe, în care trăiesc mai mult de 1.500 de
monahi ortodocși.

Muntele Athos sau Athon, după niște vechi tradiții, ar veni de
la Athos, un supranume dat zeului Jupiter, care avea un templu pe
unul din vârfurile muntelui. Accesul pe Sfântul Munte Athos este
permis exclusiv bărbaților, indiferent de religie, iar băieții sub
18 ani trebuie însoțiți de tatăl lor. Cele mai multe mănăstiri nu
au curent electric sau au doar un bec firav.

Obiceiul lui Gigi Becali de a merge pe Muntele Athos n-a făcut
excepție nici în acest an. Șeful din Ghencea și-a pregătit hainele
corespunzătoare, un toiag, provizii de mâncare, saci de dormit și a
plecat acolo în Săptămâna Mare, pentru trei zile. Odată ajunși pe
Muntele Athos, caravana din care făcea parte și Ionuț Luțu a fost
nevoită s-o ia la pas 15 km până în vârful muntelui, la chiliile
românești, la ordinul lui Becali. Patronul și ai săi s-au hrănit pe
drum cu roadele pământului, mere și smochine, iar nopțile le-au
dormit în saci speciali și în corturi. „Am mâncat o singură dată,
fasole și măsline. Apoi, de oboseală nici nu am mai putut mânca. Am
avut măgari care cărau bagajele, dar nu și pe noi”, a povestit Luțu
la întoarcere.

Donații
de milioane de euro la mănăstiri

Becali nu este doar un simplu pelerin la Muntele Athos. Acesta
s-a implicat în repetate rânduri la renovarea și reconstrucția unor
chilii, investind în schiturile românești de pe Sfântul Munte multe
milioane de euro. Mai mult, acesta l-a atacat într-o ședință a
Parlamentului Europei pe comisarul Greciei pentru discriminarea
călugărilor români.

„Călugării români de pe Muntele Athos sunt supuși unei discriminări
inacceptabile din partea statului grec. Niciunul din schiturile
românești nu a primit încă rangul de mănăstire. În 2002,
Esphigmenou, mănăstirea grecească, a fost excomunicată pentru
erezie. Era, în sfârșit, o soluție pentru a ridica schitul românesc
Prodromu la rangul de mănăstire, dar acest lucru nu s-a întâmplat”,
a scris Becali în comunicatul său.

Publicat: 16 05. 2011, 09:00
Actualizat: 16 05. 2011, 13:06