Echipa Tao United, din Cluj Napoca, a cincea finalistă în cadrul turneul Neymar Jr’s Five. Finala se va juca pe 10 iunie, la București

Cluj Napoca a fost cel de-al cincilea oraș în care ne-am oprit pentru a căuta cei mai talentați fotbaliști din cadrul turneului Neymar Jr”s Five, competiție care reinventeza regulile fotbalului de cinci la cinci. Cele două terenuri din incinta Parcului Iuliu Hațeganu au găzduit cele 32 de echipe, venite să ne arate că clujenii sunt buni la fotbalul cinci-la-cinci.
 
Terenul a fost acoperit atât de jucători amatori, cât și profesioniști. Printre echipele care au reușit să se remarce au fost două formate din francezi, studenți în Cluj Napoca, echipe care au evoluat foarte bine, demonstrându-se încă o data că Franța este cunoscută pentru talentul fotbalistic. Competiția a fost acerbă, cu multe goluri spectaculoase, răsturnări de situații, eliminări și o strategie foarte bine pusă la punct.
 
Per total, meciurile au fost destul de lungi, cu mai puține goluri decât la edițiile precedente, ceea ce ne-a demonstrat că partidele au fost foarte echilibrate și nivelul jucătorilor asemănător. Cel mai scurt meci s-a încheiat după numai 3 minute, însă multe s-au terminat după cele zece minute de joc regulamentare.
 
Jucătorii, nu numai că au impresionat pe teren, dar au stat foarte bine și la capitolul creativitate, atunci când a venit vorba de numele echipelor înscrise – Pokemonii, #CartofiiPrăjiți, Racheta.
 
În finală au ajuns echipele Tao United și Squadra Tritenii. Ambele echipe câștigaseră toate meciurile până în finală. Meciul a fost unul foarte echilibrat, ambele formații având jucătorii foarte bine poziționați în teren, ținând cont că după cele zece minute de joc regulamentare, scorul era 0-0. Finalista s-a decis prin Golden Goal, jucătorul de la Tao United reușind un gol spectaculos de la mijlocul terenului. Astfel, echipa Tao United completează tabloul finalei naționale din 10 iunie de la București.
 
Nivelul jocului a fost foarte ridicat, echipele foarte bine pregătite și nu ne-a fost ușor să invingem. Nici în calificări meciurile nu au fost ușoare. Am avut parte și aici de Golden Goal și am fost la limită să trecem mai departe„, au spus membrii echipei Tao United.
 
Tao United, alături de ABC United (București), NetRom (Craiova), FC Banatul (Timișoara) și Agora Mureș (Tîrgu Mureș) sunt cele patru echipe calificate în finala națională. Seria de calificări continuă la Iași (13 mai) și Constanța (27 mai). O a opta etapă va avea loc peste Prut, la Chișinau, pe 20 mai.

Articol scris de Emma Bârsan

 

Publicat: 12 05. 2017, 15:25
Actualizat: 12 05. 2017, 15:26