„Dumnezeu a fost inspirat de frumusețea ta”. Miroslava i-a fascinat pe telespectatorii Champions League cu apariția ei cu decolteu adânc

Instagram/miroslavamont
Vezi galeria foto - 31 poze

Miroslava Montemayor, în vârstă de 35 de ani, i-a cucerit pe telespectatorii Champions League cu apariția sa spectaculoasă.

Ea este fost model, și a participat la Miss International 2013 în Japonia, unde și-a reprezentat Mexic, țara natală, iar apoi a ales să profeseze în televiziune.

Ținuta cu care care Miroslava Montemayor i-a impresionat pe telespectatorii Champions League

Miroslava și-a început cariera în televiziune la emisiunea sportivă ADN de la Azteca Noreste. Ea s-a alăturat echipei ESPN în 2015, unde a prezentat mai multe emisiuni în limba spaniolă. A plecat de aici în 2019, iar ulterior s-a alăturat celor de la TNT, prezentând reportaje despre Liga Campionilor în Mexic.

„Dumnezeu a fost inspirat de frumusețea ta” sau „Uluitoare” sunt câteva dintre reacțiile pe care telespectatorii le-au avut cu privire la frumoasa prezentatoare din Mexic, Miroslava Montemayor.

Jurnalista este prezentă și pe rețelele de socializare. Miroslava este urmărită de 589.000 de persoane pe Instagram, iar postările ei strâng numeroase aprecieri și comentarii pozitive.

Carieră începută în urmă cu un deceniu

Miroslava și-a început cariera media în 2014 la TV Azteca Monterrey. În 2015, ea s-a alăturat ESPN, unde a găzduit programe precum „Los Capitanes” și a acoperit NFL în Mexic. După o pauză, ea a revenit în 2021 la TNT Sports.

Înainte de a se face remarcată în televiziune, ea a fost model și a participat la concursuri de frumusețe: a câștigat Senorita UANL 2011 și a ocupat locul al doilea la Nuestra Belleza Nuevo Leon și Nuestra Belleza Mexico în 2012. În plus, ea și-a reprezentat țara natală la Miss International 2013 în Japonia.

Din 2019, ea este căsătorită cu Jorge Alberto Hank, unul dintre moștenitorii dinastiei Hank, care este una dintre cele mai influente familii din Mexic. Bărbatul este unul dintre cei 23 de copii cunoscuți ai antreprenorului, fiind proprietar al echipelor Xolos de Tijuana din Liga MX și Dorados de Culiacan din Liga de Expansion MX, și, de asemenea, partener al casei de pariuri a tatălui său.

Cei doi și-au anunțat logodna în 2019, iar în 2022 s-au căsătorit, potrivit Marca.com.

Foto Instagram/miroslavamont

Publicat: 07 03. 2025, 12:16
Actualizat: 07 03. 2025, 12:17