Divorț bombă: Francesco Totti și Ilary Blasi s-au despărțit după 17 ani! Cel mai faimos cuplu din Italia și-a spus adio!

Un anunț șocant a zguduit lumea fotbalului mondial! Francesco Totti și partenera lui, Ilary Blasi, au pus capăt relației lor după 17 ani de căsătorie.

Informația a fost dezvăluită de publicația Dagospia, care a anunțat că fostul atacant al Romei și soția lui vor declara în mod public despărțirea. Pe data de 19 iunie, în urmă cu mai puțin de o lună, cei doi au aniversat 17 ani de mariaj.

„În această seară, Francesco Totti și Ilary Blasi vor comunica poporului italian, printr-un comunicat, decizia de a se separa de comun acord”, notează sursa citată.

Divorț bombă: Francesco Totti și Ilary Blasi s-au despărțit după 17 ani! Cel mai faimos cuplu din Italia și-a spus adio!

Timp de 17 ani, cei doi au format unul dintre cele mai populare cupluri din Italia. Totti a fost unul dintre cei mai importanți atacanți din istoria Italiei, dar poate și cel mai important fotbalist din istoria celor de la AS Roma, pe când soția acestuia este o cunoscută prezentatoare TV, care activează și în domeniul actoriei, dar și ca model.

Cei doi au, de asemenea, și 3 copii împreună: două fete, Chanel și Isabel, dar și un băiat, Cristian. De-a lungul timpului, au existat constant zvonuri legate de o despărțire între cele două vedete din „Cizmă”, bazate în mare parte pe presupusa infidelitate a fotbalistului. Acum, faimosul cuplu va trece printr-un partaj dificil, având o avere fabuloasă de împărțit.

Totti a negat aceste zvonuri, insistând că relația lui cu Blasi este una sănătoasă și nu se pune problema unui divorț. Cu toate astea, discuțiile au fost alimentate de presupusa relație a fostului atacant cu economista Noemi Bocchi. Aceasta nu numai că a fost văzută în tribune la un meci al celor de la AS Roma, dar a fost observată în mai multe rânduri luând masa împreună cu legendarul fost fotbalist la un celebru restaurant din Santa Severa.

Publicat: 12 07. 2022, 08:37
Actualizat: 12 07. 2022, 09:10