Decizia premierului produce efecte! Viorica Dăncilă a rezolvat „criza salariilor” de la Mediu și Energie

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, că, printr-o ordonanță de urgență care va completa Codul administrativ, se vor debloca salariile angajaților din ministerele Mediului, Energiei și pentru Relația cu Parlamentul, precum și din instituțiile subordonate.

Am convocat o ședință extraordinară de Guvern pentru a adopta soluții urgente necesare în câteva cazuri care nu suportă amânare. În primul rând, vom debloca plata salariilor angajaților din ministerele Mediului, Energiei și Relația cu Parlamentul, precum și din instituțiile subordonate. Resping ferm abordarea domnului președinte Iohannis, având în vedere că oamenii sunt cei care au de suferit din cauza jocului electoral. Cetățenii ne-au acordat votul pentru a lua măsuri și a găsi soluții la problemele lor și nu pentru a asista la tactici de campanie fundamentate pe interese politice. Guvernul își va continua cu aceeași determinare activitatea, nu avem timp de pierdut cu polemici politice.

Concret, completăm printr-o ordonanță de urgență Codul administrativ în sensul consolidării atribuțiilor secretarului general al ministerului, înaltul funcționar public, care are rolul de a asigura continuitatea activității instituției. Secretarul general al ministerului va fi ordonator principal de credite în situația vacanței funcției de ministru sau în cazul în care ministrul se află în imposibilitatea absolută a exercitării atribuțiilor„, a spus Dăncilă, la începutul ședinței de Guvern.

Ea a adăugat că în acest fel vor putea fi plătite salariile angajaților din ministerele respective și din instituțiile subordonate, vor fi achitate facturile și onorate obligațiile contractuale și de plată, inclusiv cele care decurg din implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene.

Solicit secretarilor generali din cele trei ministere – Mediu, Energie și Relația cu Parlamentul – să se ocupe cu prioritate de plata salariilor angajaților, pentru că nu este corect ca oamenii să aibă de suferit din cauza unor ambiții electorale„, a menționat ea.

Decizia premierului de a completa Codul Administrativ cu prevederea ca, în lipsa ministrului, ordonator principal de credite să fie secretarul general al ministerului produce efecte. Toți angajații din Ministerul Mediului, Ministerul Energiei și Ministerul pentru Relația cu Parlamentul și-au primit astăzi salariile. De asemenea, au fost virate în Trezorerie sumele necesare reprezentând subvenția acordată pentru companiile din Energie, astfel încât, oamenii sa își primească banii.

 

 

 

Publicat: 13 09. 2019, 18:00
Actualizat: 13 09. 2019, 18:01