De ce nu a mai vorbit Cristi Borcea cu Gigi Becali în ultima vreme

Cristi Borcea, fostul acționar al lui Dinamo, a explicat de ce nu a mai vorbit cu nașul său, Gigi Becali.

În 2011, patronul campioanei României a fost ales naș la nunta dintre Cristi Borcea și fosta sa parteneră de viață, Alina Vidican.

De ce nu a mai vorbit Cristi Borcea cu Gigi Becali

Cristi Borcea a dezvăluit motivul pentru care nu a mai păstrat legătura recent cu Gigi Becali. Figura emblematică a clubului Dinamo înțelege că eșecurile pe care patronul FCSB le-a înregistrat în ultima perioadă sunt dificil de digerat și a decis să nu îl mai deranjeze.

Dar, Borcea este convins că nașul său are puterea de a depăși perioada de „secetă” prin care trece echipa sa. „(n.r. – Cu nașul mai vorbiți?) Mai vorbesc, da. În ultimul timp, după rezultatele astea, când nu a bătut pe nimeni, nu am mai vorbit. Eu știu ce înseamnă. (n.r. –  Cum reușește să rămână puternic?) Cu astea se încarcă el”, a spus Cristi Borcea, la Digi Sport.

„Nu au adus nimic care să ridice nivelul!”

Cristi Borcea consideră că Dinamo a renăscut în sezonul precedent datorită suporterilor care au susținut echipa necondiționat, contribuind chiar și financiar. Dar, fostul acționar a subliniat că oficialii lui Dinamo nu au avut cea mai inspirată strategie pe piața transferurilor.

„Suporterii au salvat echipa, au făcut, dar fanii nu o să îi mai ierte dacă nu fac echipă. Dinamo a jucat bine, dar a jucat cu niște echipe slabe și trebuia să câștige. Trebuia să câștige și cu Csikszereda, și cu Galațiul. Au pierdut unii dintre cei mai buni jucători. Au pierdut 4 jucători foarte importanți și nu au adus nimic în schimbul lor, ca să ridice nivelul!”, a declarat Cristi Borcea, conform sursei citate anterior.

Ce transferuri a efectuat Dinamo în acest sezon

Dinamo a realizat nu mai puțin de 13 mutări în această perioadă de mercato, valoarea totală a transferurilor ridicându-se la 1,45 milioane de euro. Majoritatea fotbaliștilor transferați au fost aduși liberi de contract.

Andrei Mărginean, Nikita Stoinov, Cristian Mihai, Raul Opruț, Danny Armstrong, Alexandru Musi, Charalampos Kyriakou, Jordan Ikoko, Mamoudou Karamoko, Alexandru-Simion Tabuncic, Yanis Găgeatu, Devis Epassy, Luca Bărbulescu au venit la Dinamo recent.

Printre cele mai importante nume care au părăsit-o pe Dinamo în această fereastră de transferuri se numără: Dennis Politic, Josue Homawoo, Astrit Selmani și Adnan Golubovic.

Publicat: 04 08. 2025, 15:59