De ce iubesc România!** A uimit lumea și a refuzat să „trădeze”! Patzaichin: „Mi-am demonstrat dragostea prin rezultate!”

Un adevărat brand de țară, Ivan Patzaichin (62 de ani) nu are nevoie de nicio prezentare. Cvadruplul campion olimpic care dovedea la JO din 1972 că nimic nu e imposibil, după ce vâslise în calificări cu pagaia ruptă, a rămas fidel țării pe care a reprezentat-o. „Amiralul” a ocolit cu diplomație ofertele altor țări rivale, trăind și numărând în concursurile mari orele care îl despărțeau de întoarcerea acasă. Cel mai bun canoist român din toate timpurile a explicat ce înseamnă România pentru el și care este „kilometrul 0” al inimii sale.

Domnule Patzaichin, iubiți România?
Sigur că da și cred că asta am demonstrat prin rezultatele pe care le-am câștigat în numele României, că absolut tot ce am făcut am făcut cu gândul la țara mea și mai ales că întotdeauna am refuzat ofertele altor țări de a evolua pentru ele.

De ce o iubiți?
Iubesc România pentru că aici m-am născut, aici m-am consacrat ca sportiv, m-am format ca om și tot ce am realizat în viață s-a datorat faptului că am avut norocul să mă nasc aici, să mă nasc într-un loc superb, Delta Dunării.

Ce vă întristează însă când vorbiți despre imaginea României de azi?
E greu de spus, poate faptul că nu știm să ne apreciem lucrurile bune. Am impresia că s-a pierdut această calitate, ca atunci când cineva face un lucru bun, în loc să îl apreciezi, să îi arăți respect, noi parcă vrem să îi dăm în cap.

„Teama de a-i pierde pe cei dragi era cumplită”

În ultima vreme, România nu a avut parte de o imagine pozitivă în afara granițelor…
Într-adevăr. Trebuie să acceptăm și aceste lucruri care se întâmplă, dar tot noi trebuie să scoatem în evidență și lucrurile bune pe care românii le fac în străinătate. De exemplu, acum este băiatul acesta, Ștefan, care a uimit Italia cu vocea lui, e un lucru de care noi, românii, ar trebui să fim mândri.

Spuneați că ați refuzat să reprezentați alte țări. De ce?
Nu mi-am dorit niciodată acest lucru. Tot timpul am preferat să rămân acasă, indiferent de concurs, de durata acestuia, primul meu gând era să revin cât mai repede aici. În plus, înainte de ’89 era greu să pleci. Nu am putut accepta niciodată gândul că, dacă rămân undeva, nu mă voi mai putea întoarce în țară. Teama de a-i pierde pe cei dragi era cumplită.

Delta Dunării, în mijlocul inimii

Care e primul loc care vă vine în minte când spuneți România?
Delta Dunării. Nu pentru că acolo m-am născut, ci pentru că este un loc unic în lume, e un colț incredibil, pe care Dumnezeu l-a dat României și ar trebui să facem tot ce ține de noi să avem grijă să păstrăm acest loc așa cum e. Apoi mă gândesc la mare, la munți, îmi trec prin fața ochilor imagini din Moldova, Ardeal, Bucovina, Maramureș…

Ce înseamnă pentru dumneavoastră acasă? Sunteți născut în Deltă, dar o mare parte din viață ați trăit-o în București…
Pentru mine, acasă înseamnă România, locul unde îi am pe toți cei dragi, familia, prietenii, e locul care mă definește, locul în care îmi găsesc întotdeauna liniștea interioară și motivația de a încerca să îi ajut pe cei din jur.