Cum arată acum o zi din viața lui Mihai Neșu: „E un progres uriaș pentru mine că pot ridica o cană de pe masă”

Au trecut mai bine de 9 ani de la accidentul care i-a marcat cariera și viața lui Mihai Neșu. Fostul fundaș al celor de la FCSB a povestit cum arată o zi din viața lui. Deși are un program strict, Neșu nu a ratat meciurile naționalei lui Mirel Rădoi.

Mihai Neșu și-a fracturat o vertebră cervicală la un antrenament al lui FC Utrecht, în luna mai a anului 2011.

Cum arată acum o zi din viața lui Mihai Neșu: „E un progres uriaș pentru mine că pot ridica o cană de pe masă”

„Mă simt bine. Nu mă pot plânge de nimic. De vreo 4 ani am cam același program. Sunt într-un cantonament continuu. În ultima lună am și două antrenamente pe zi.

Dimineața până în masa de prânz trebuie să fac pe o bicicletă electrică ce-mi mișcă mâinile și picioarele. După masa de prânz, de la ora 3, am kinetoterapie la Fundație. Eu mișc cu mâinile ce pot mișca, iar terapeuta mea îmi mișcă picioarele și îmi mai face masaj pe unde am tot felul de contracturi.

De doi ani, am o cană adaptată pe care o pot ține în mână. Nu trebuie să fie cana umplută. E un progres mare. De scris scriu cu gura. Scaunul pe care stau costă cam cât o mașină de lux. Am stat și 14 ore în el, e foarte confortabil. Dar nu e ok să stau atât de mult, că fac răni la fund”, a declarat Mihai Neșu la Digi Sport.

George Ogăraru, dezvăluiri emoționante despre momentul în care s-a accidentat Mihai Neșu

Fost fotbalist la FCSB și Ajax Amsterdam, George Ogăraru a povestit despre perioada grea prin care trecut atunci când a auzit că prietenul și fostul său coleg din Ghencea, Mihai Neșu, a suferit accidentarea teribilă care i-a schimbat viața.

George Ogăraru povestește că a primit vestea atunci când juca în Elveția, la FC Sion, și a simțit-o ca un șoc. El afirmă că s-ar rugat pentru sănătatea lui Neșu.

„Am primit vestea când eram în Elveția. Colegul meu de cameră olandez a văzut știrea și mi-a zis: «Ai văzut ce s-a întâmplat cu Neșu? Cred că o să moară. Și-a rupt gâtul la antrenament». I-am zis că glumește.

Am pus mâna pe telefon, am sunat la Mihăiță, la soția lui, nu mi-a răspuns niciunul. Au fost câteva ore în care m-am pus în genunchi și m-am rugat să nu fie adevărat. Când mi s-a confirmat, a căzut ca o bombă în capul meu.

Nu mi-a fost gândul la meciul pe care îl aveam și am mers în prima zi liberă la el”, afirmă George Ogăraru.

Publicat: 15 10. 2020, 21:52
Actualizat: 15 10. 2020, 22:26