Copos: „Am vorbit chiar acum cu Mircea la telefon! Mă speriasem și eu…”** Cum se simte antrenorul român

Acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, vineri, agenției MEDIAFAX, că a vorbit la telefon cu antrenorul Mircea Lucescu, acesta spunându-i că în urma accidentului de mașină în care a fost implicat are dureri la o coastă, dar în rest este bine.

„Am vorbit chiar acum la telefon cu Mircea. Mă speriasem și eu… dar este bine. Mi-a zis că îl doare o coastă, dar este OK. Este încă la spital, nu a știut să îmi spună cât rămâne acolo”, a afirmat George Copos care are o relație de prietenie de mai mulți ani cu tatăl actualului antrenor al echipei Rapid, Răzvan Lucescu.

Antrenorul echipei Șahtior Donețk, Mircea Lucescu, a fost rănit, vineri, într-un accident rutier petrecut în Capitală, el fiind dus la Spitalul Universitar de Urgență București pentru investigații.

Coordonatorul SMURD București, Bogdan Oprița, a declarat că în mașina în care se afla Lucescu se mai afla o persoană de aproximativ 40 de ani.

Potrivit lui Oprița, Lucescu a suferit o contuzie toracică și este conștient. Cealaltă persoană nu are leziuni aparente, fiind de asemenea conștientă, a adăugat coordonatorul SMURD.

Ambele victime vor fi duse la Spitalul Universitar de Urgență București pentru investigații medicale, a spus Oprița.

Mașina în care se aflau cei doi este grav avariată.

Accidentul, care s-a produs pe Bulevardul Vasile Milea, a fost anunțat la 112 la 13.40, a declarat, pentru MEDIAFAX, Vasile Daniel, purtătorul de cuvânt al ISU București.

Echipajele ISU care au ajuns la fața locului au constatat că o persoană este încercerată, iar alta rănită ușor.

ISU București a intervenit cu două echipaje de prim ajutor, o mașină de descarcerare și o autospecială cu apă și spumă.

Publicat: 06 01. 2012, 14:39
Actualizat: 06 01. 2012, 14:42