Ciprian Marica face pasul în spate, în scandalul cu Ilie Năstase: „Nu mai este de acord cu înțelegerea făcută, revenim la cea inițială!”

Fostul internațional Ciprian Marica se află într-un conflict deschis cu „finul” său, Ilie Năstase, iar povestea pare departe de a se fi terminat. Fostul lider mondial din tenis îl acuză pe fostul atacant de faptul că l-a exclus fără voia sa din „Fundația Ilie Năstase”, cea care administrează Baza Sportivă „Voința” din Capitală. Miza: terenul aflat la o aruncătură de băț de Pipera, evaluat la aproximativ 50 de milioane de euro.

Ciprian Marica a început demersurile de a-l scoate pe Ilie Năstase din proiect încă din luna mai, iar în octombrie a și reușit. „Nasty” nu înțelege cum s-a realizat acest lucru, dar și-a pregătit o armată de avocați pentru ca lucrurile să nu rămână așa.

Ilie Năstase a recunoscut că s-a simțit rău și a avut nevoie de monitorizarea medicilor, în momentul în care a aflat că nu mai figurează printre membrii „Fundației Ilie Năstase”, iar în locul său au apărut tatăl și unchiul lui Ciprian Marica.

Ciprian Marica, indignat de reacția lui Ilie Năstase!

Din informațiile ProSport, Ciprian Marica a investit aproximativ 1,5 milioane de euro în baza sportivă, unde a construit terenul de fotbal și academia de tenis. Fostul internațional a recunoscut că este pregătit să renunțe la schimbările pe care le inițiase, dacă „finul” Ilie Năstase este deranjat de anumite aspecte.

„Sunt șocat de reacția lui Ilie și de cele apărute. Nu știu ce s-a întâmplat de ieri până azi, ieri am mâncat împreună și am înțeles doleanțele lui. I-am spus și la rugămintea mea l-a sunat pe domnul Țiriac să sune un avocat să ajungă la ce dorea.

Pentru mine nu era nicio problemă să ajungem la înțelegerea inițială, nu înțeleg de unde scandalul. Ilie, nu mai ești de acord cu înțelegerea făcută, nu e problemă, ia un avocat competent, vorbește cu domnul Țiriac și revenim la înțelegerea inițială. Nu fac altceva decât un teren de fotbal și o academie de tenis. Nu înțeleg de ce a fost acest scandal.

Sunt niște înțelegeri, le vor discuta avocații, dar eu sunt de acord să ne întoarcem la starea inițială oricând, nu e problemă. Eu am vrut să-l ajut, pentru mine el e Ilie Năstase. Nu am furat de la nimeni niciodată, sunt cu inima împăcată și vreau să revenim la ce și-a dorit el”, a declarat Ciprian Marica, la TelekomSport.

Publicat: 13 11. 2021, 10:28
Actualizat: 13 11. 2021, 10:59