Celebra impresară de fotbaliști este noua prezentatoare a show-ului Masterchef, după divorțul cu scandal de jucător! După ce a semnat contractul și-a luat două genți de 10.000 de euro

Wanda Nara, celebra impresară în vârstă de 36 de ani, a primit rolul de prezentatoare a emisiunii Masterchef din Argentina, după divorțul cu scandal de Mauro Icardi, atacantul în vârstă de 29 de ani de la Galatasaray.

Celebra impresară de fotbaliști este noua prezentatoare a show-ului Masterchef, după divorțul cu scandal de jucător

În toamna anului trecut, Wanda Nara și Mauro Icardi au decis să divorțeze. Căsătoriți din mai 2014, aceștia au împreună două fete Francesca (născută în ianuarie 2015) și Isabella (născută în octombrie 2016).

După divorț, Wanda Nara a luat decizia de a-și schimba culoarea părului. Impresara a renunțat la blond, dar noua culoare o prinde foarte bine. A ales să își vopsească părul într-o nuanță ciocolatie.

Nu este singura schimbare din viața personală a femeii în vârstă de 36 de ani. Aceasta a acceptat oferta de a prezenta Masterchef Argentina, show-ul de televiziune dedicat pasionaților de bucătărie și talentului culinar al acestora.

„Wanda Nara va fi gazda emisiunii Masterchef Argentina. Ea va prezenta competiția de gătit și va fi acompaniată de către jurații celebri ai noii ediții pentru amatorii de gătit”, se arată pe pagina oficială a televiziunii argentiniene care transmite show-ul.

Această veste a stârnit fel și fel de reacții în mediul online: „Emisiunea a murit cu odată cu numirea acestei prezentatoare chiar înainte să înceapă”, „Fac totul greșit”, „Au pus-o pe Wanda care nici măcar nu știe să vorbească”.

Wanda Nara nu are însă vreun stres din acest punct de vedere. Publicația spaniolă AS susține că impresara a făcut recent două achiziții în valoare de zece mii de euro pentru garderoba sa. Aceasta și-ar fi cumpărat două genți marca Louis Vuitton, una în valoare de 6.700 de euro și cealaltă de 2.990 de euro.

Wanda Nara are o avere impresionantă

Pe lângă rolurile de prezentatoare TV și agent FIFA, Wanda Nara deține și câteva afaceri, printre care un brand de cosmetice ce îi poartă numele. Anul trecut, aceasta și-a deschis mai multe magazine în Statele Unite ale Americii și plănuiește să ajungă și în Europa.

Wanda Nara ar avea o avere estimată la opt milioane de euro.

Aceasta are și contracte de publicitate și ar încasa din acestea în jur de 250 de mii de euro lunar.

Publicat: 08 02. 2023, 17:21
Actualizat: 08 02. 2023, 17:46