Cătălin Moroșanu continuă gesturile frumoase pentru bărbatul filmat călare pe cal în Iași: „La prima oră, Sergiu va merge la bancă”

Cătălin Moroșanu (35 de ani) a impresionat în cazul tânărului care a mers călare pe cal la soția sa în spital, după ce aceasta a născut. Campion la kickboxing a anunțat că îl va ajuta pe Sergiu Ion Ciobotariu să-și termine de construit casa, iar gesturile frumoase continuă.

Sportivul i-a făcut o nouă vizită tânărului din Iași și a anunțat că îl va ajuta să își deschidă un cont în care să primească donații din partea oamenilor.

De asemenea, Moroșanu a reușit să impresioneze multă lume cu gestul său astfel că nu poate face față donațiilor numeroase de haine și jucării. A luat decizia să îi ajute și pe ceilalți nevoiași din zona în care locuiește tânărul.

„Salutare, prieteni! Sunt impresionat de numărul mare de mesaje de susținere și a celor care doresc să îi ofere o mână de ajutor lui Sergiu. Așa cum am promis, vă țin la curent cu evoluția situației lui Sergiu și a familiei lui.

Astăzi, i-am vizitat din nou pe Sergiu și pe familia lui și am discutat despre ce vom face în viitor. Mâine, la prima oră, Sergiu va merge la bancă și va avea un cont pe numele lui. Așa cum este normal. Acela va fi singurul cont al lui Sergiu.

El și familia lui sunt singurii care trebuie să beneficieze de toată suma depusă în acel cont, nu persoane intermediare. În cel mai scurt timp, cu ajutorul lui Dumnezeu, sper să îi găsim casa în care să se mute cu toții

Trebuie să înțelegeți că Sergiu trăiește într-o comunitate foarte săracă, iar presiunea asupra lui este enormă. Dacă vă doriți să oferiți ajutoare (haine, mâncare, etc), o puteți face pentru toți membrii acelei comunități, aflați într-o situație similară cu cea a lui Sergiu. La cât de multe mesaje am primit pentru ajutoare, nici nu ar putea să se folosească de toate hainele sau jucăriile. În plus, în aceste câteva zile, orice ban cash ar însemna o problemă pentru Sergiu, putând fi o țintă pentru diverși indivizi.

Fiindcă membrii comunității nu au niște locuințe ale lor și totodată o adresă exactă, vom încerca să identificăm un punct de colectare a tuturor pachetelor, iar de acolo să fie distribuite echitabil, în funcție de nevoi, tuturor locuitorilor acelei zone pentru a nu crea disensiuni.

Vă mulțumesc mult și revin mâine cu datele de cont ale lui Sergiu”, a scris Cătălin Moroșanu, pe Facebook.

„Sergiu și familia lui sunt gata să înceapă o viață nouă. Nu a cerut niciodată ajutorul și a muncit pentru fiecare leuț, însă lecția de iubire și umanitate pe care Sergiu ne-a oferit-o este dovada supremă că merită să fie sprijinit pentru a a le oferi un viitor copiilor lui.

 

De astăzi, Sergiu are un cont bancar al lui prin care poate fi ajutat. Voi avea grijă ca bănuții să fie chibzuiți și să îl ajute în împlinirea visului. Acela de a avea o casă.

 

De asemenea, toți cei care vreți să trimiteți ajutoare, o puteți face momentan la următoarea adresă: Piața Unirii, nr 9-11, sediul Bună Ziua Iași, municipiul Iași. Asta până când îi vom găsi o casă lui Sergiu și familiei lui, iar atunci puteți să le trimiteți direct.

 

Voi începe o campanie media fiindcă Sergiu are dreptul la o viața normală. Egalitatea de șanse trebuie să fie primordială într-o societate normală.

 

De la ora 15:00, vom prezenta La Mărută situația reală a lui Sergiu pentru că am văzut o mulțime de comentarii răutăcioase la adresa lui. Vom prezenta și acolo conturile lui. În aceste vremuri, Sergiu a arătat doar cât de mult își iubește familia, chiar dacă nu are de niciunele și doarme într-o încăpere de 6 metri pătrați, și cred că merită întreg sprijinul nostru.

 

Conturile lui Sergiu sunt următoarele:

RO50BRDE240SV35310842400 în lei

RO84BRDE240SV35311132400 în Euro
cu codul SWIFT: BRDEROBU

 

Pe ambele conturi, titularul este Ciobotariu Sergiu Ion. Pentru ca presiunile asupra lui să nu aibă efect, mă voi ocupa ca bănuții să fie folosiți așa cum trebuie, pentru casă.

Vă mulțumesc mult!” – Cătălin Moroșanu

Publicat: 30 03. 2020, 09:58
Actualizat: 30 03. 2020, 16:42