Care a fost marele avantaj al lui Gigi Becali atunci când a intrat în politică: „Nu și-au mai permis! Ei nu știau să vorbească, să se îmbrace”

Gigi Becali,Dumitru Dragomir
Vezi galeria foto - 4 poze

Gigi Becali (64 de ani) a dezvăluit care a fost marele său avantaj în perioada în care a fost implicat în politică.

Cariera patronului FCSB în acest domeniu a început în jurul anului 2000 și s-a încheiat în mai 2013, atunci când a fost condamnat la închisoare și a fost exclus din Parlamentul României, al cărui membru era din decembrie 2012.

Becali a recunoscut că, deși a avut și multe dezavantaje prin implicarea sa în domeniul politic, prezența sa în Parlamentul European l-a ferit de anumite condamnări, mai ales în cazul în care i-a fost furată mașina, iar apoi l-a sechestrat pe făptaș.

Care a fost marele avantaj al lui Gigi Becali atunci când a intrat în politică: „Nu și-au mai permis! Ei nu știau să vorbească, să se îmbrace”

Ulterior, latifundiarul a fost condamnat pe când era membru al Parlamentului României, iar potrivit lui, datorită acestui fapt a scăpat cu o pedeapsă mult mai mică.

„Dacă nu intram în politică… Nu pot să zic dacă a fost rău sau bine. Mi-a făcut și bine: dacă nu intram pe liste, când am fost arestat cu furtul mașinii, rămâneam în arest. M-au eliberat și nu și-au mai permis să mă condamne.

Mă apăram în parlamentul Europei. Apoi eram deputat în Parlamentul României, nu puteau să-mi dea pușcărie mare. Invidia lor nu era pentru politică, pentru publicitate. Mă vedeau la televizor, că ei nu apăreau. Ei nu știau să vorbească, să se îmbrace”, a spus Gigi Becali la Sport Total FM.

În cadrul aceleiași intervenții, omul de afaceri a explicat și ce l-a făcut să nu ia în calcul o colaborare cu Dan Petrescu. Becali nu poate accepta abordarea „Bursucului” în anumite discuții cu jucătorii săi.

„Pe Dan Petrescu îl luam! Dar la mine trebuie să nu înjuri, să nu jignești oamenii. La mine, ciobanii pe care îi aveam în curte, n-aveau voie să înjure și să fumeze. Nu am permis să fie jigniții oamenii. Eu iubesc foarte mult oamenii! Mă doare inima când eu am jignit pe cineva, dar n-am jignit oameni săraci, ci bogați. Eu sunt umil cu cel de jos și tiran cu cei de sus”, a adăugat patronul FCSB.

Publicat: 23 08. 2022, 17:34