EXCLUSIV | Fotbalul românesc, la un pas de tragedie! Un microbuz cu 15 copii a părăsit carosabilul. Primele declarații

Şapte echipaje ale ISU Vrancea şi ISU Covasna au intervenit, sâmbătă seara, în localitatea Tulnici, unde un microbuz în care se aflau 15 copii a ieşit de pe şosea, pe DN 2D. Micuții legitimați la Gloria Buzău veneau dintr-un cantonament desfășurat la Miercurea Ciuc, iar evenimentul rutier s-a produs după ce șoferul a pierdut controlul direcției de mers din cauza drumului acoperit cu polei.

„Sunt puțin speriat. Aștept să ajung acasă”, a declarat G. A., unul dintre micuții fotbaliști aflați în microbuz, în exclusivitate pentru ProSport.

 

Acesta a continuat: „Era zăpada de 5 – 10 centimetri și conducătorul a vrut să ia dreapta, dar a derapat. Am ieșit singuri din microbuz. Nu aveam semnal la telefon și opream mașini ca să sune șoferii când ajungeau unde era semnal și un șofer a sunat la poliție. Am stat vreo 40 de minute acolo. Ne-a luat un șoferul unei furgonete care trecea prin zonă și în drum spre pensiune ne-am întâlnt cu poliția”.

 

Potrivit ISU Vrancea, microbuzul a ieşit în afara părţii carosabile pe DN2 D între localităţile Ojdula, din Covasna, şi Tulnici, din judeţul Vrancea. La faţa locului au intervenit şapte echipaje ale Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă din cele două judeţe.

  • În microbuz se aflau 15 copii, sportivi, cu vârste cuprinse între 16 şi 17 ani.

Potrivit ISU Vrancea, din primele informaţii nu sunt persoane încarcerate sau rănite. Pompierii au acţionat pentru scoaterea microbuzului din zăpadă, ruta către Buzău fiind eliberată acum.Copii sunt trasnportați de cei de la ISU până la Focșani, de acolo urmând a fi preluați de o mașină a celor de la Gloria Buzău.

„Sunt puțin speriat. Aștept să ajung acasă”, a declarat G. A., unul dintre sportivii aflați în microbuz.

„Era zăpada de 5 – 10 centimetri și conducătorul a vrut să ia dreapta, dar a derapat. Am ieșit singuri din microbuz. Nu aveam semnal la telefon și opream mașini ca să sune șoferii când ajungeau unde era semnal și un șofer a sunat la poliție. Am stat vreo 40 de minute acolo. Ne-a luat șoferul unei furgonete care trecea prin zonă și, în drum spre pensiune, ne-am întâlnt cu poliția”, a mai spus adolescentul.

Publicat: 30 11. 2019, 21:47
Actualizat: 30 11. 2019, 23:12