Borcea, doborât de scandalul declanșat de sarcina Valentinei Pelinel! Fostul șef de la Dinamo, internat de urgență la spital

Zile agitate pentru Cristi Borcea, care în prezent ispășește la penitenciarul Poarta Albă condamnarea de șase ani și patru luni primită în Dosarul Transferurilor.

Pe lângă scandalul declanșat de zvonul că ar fi lăsat-o însărcitană pe Valentina Pelinel (zvon neinfirmat de fosta soție a lui Cristian Boureanu), Borcea are și probleme medicale, care conform România TV, au necesitat internarea de urgență în spital.

Conform sursei citate, fostul acționar al lui Dinamo a fost dus marți seară cu o ambulanță la Spitalul de Urgență Floreasca, după ce a suferit o criză cardiacă. Acesta a fost internat și va rămâne sub observație timp de cel puțin 24 de ore. Conform România TV fostul om de fotbal ar fi trebuit să facă un control cardiologic, însă l-a amânat, iar problemele s-au agravat. Borcea a suferit în trecut două intervenții chirurgicale pe cord.

Publicat: 05 01. 2016, 19:50
Actualizat: 06 01. 2016, 13:13