Așa a dat Silvio Berlusconi lovitura! Cum au surprins paparazzii revistei Closer imaginile cu Kate Middleton

Silvio Berlusconi se află în spatele scandalului „Kate Middleton goală”. Patronul lui AC Milan deține grupul editorial Mondatori, din care fac parte revistele Closer și Chi.

Scandalul în care a fost implicată Kate Middleton continuă, iar revista aflată în trustul de presă al patronului lui AC Milan anunță că va publica noi imagini cu ducesa de Cambridge. Luni, revista Chi a publicat primele imagini sub titlul „Scandal la Curte: Regina e GOALĂ‚”, iar editorii anunță că au mai păstrat suprize și pentru edițiile viitoare. „Avem peste 200 de imagini”, susțin italienii.

Curtea Regală a Angliei a acționat deja în instanță revista franceză Closer, care a publicat primele imagini topless cu Kate Middleton, iar publicația riscă acum să fie obligată să plătească daune de peste 100.000 de euro. În aceeași situație se află acum și revista patronată de Silvio Berlusconi, însă e greu de crezut că suma respectivă îi va opri pe italieni să publice noi imagini.

Cum au fost făcute pozele

Presa din Anglia a încercat să găsească un răspuns la întrebarea: cum a fost posibil ca soția prințului William să fie surprinsă în astfel de ipostaze într-o locație aparent sigură. Fotografiile au fost făcute pe 5 septembre, în Provence, când Kate și Wiliam se relaxau în  „Chateau D’Aulet”.

Plecând de la unghiul din care au fost făcute imaginile jurnaliștii de la Daily Mail au descoperit locul exact de unde au fost surprinse imaginile. Conform „reconstituirii”, paparazzi s-au aflat pe o șosea, la o distanță considerabilă de locul unde ducele și ducesa se distrau fără să știe că sunt urmăriți.

foto: dailymail.co.uk

 

Publicat: 19 09. 2012, 12:16
Actualizat: 19 09. 2012, 14:39