Amatori de oboseală
Cei mai mulți dintre oamenii cărora le povestesc trebuie să întrebe de câteva ori ca să treacă peste surpriza de la început: „Cum adică, mergi cu bicicleta la mare? Pe ea? Din București?”
Chiar așa. Merg până la mare cu bicicleta. Anul ăsta sunt 350 de oameni care vor încerca asta împreună cu mine. Cam jumătate sunt veterani: primul marș (în doi, la acea vreme, eu și încă un domn de vreo 40 de ani) s-a întâmplat în 2007. De atunci numărul a crescut în fiecare an în progresie geometrică. 20. 40. 60. 100. 200.
„Toți amatori?”, o să mă întrebați. Aproape toți. Avem în fiecare an câte un nucleu de câțiva cicliști legitimați la cluburi din țară care se înscriu ca să ne arate ei nouă cum se pedalează profesionist. De obicei ne arată cam o oră, după care se plictisesc și pleacă înainte, spre Amara, unde se plictisesc din nou în așteptarea plutonului nostru de amatori.
Pentru că asta și suntem: bicicliști amatori. Amatori de praf, de căldură, de dureri musculare, de oboseală, de greu la deal și cu vânt din față. Mergem încet după standardele Turul Franței, dar repede după cele ale doamnelor cu biciclete de fițe, cu coșuleț de rafie în față, pe care le vedeți de obicei pe Kiseleff sâmbăta sau la câte o demonstrație ecologistă. Mergem cu 20 de kilometri pe oră. La viteza asta ai timp să vezi absolut tot ce ți-a lipsit o iarnă întreagă: iarbă, copaci, grâu de-o palmă, rapiță de trei, păsări, cer albastru, precum și o mulțime de pet-uri aruncate în șanț de automobiliști grăbiți să distrugă planeta înainte s-o facă alții.
Mergem la mare cu greu. Pentru mulți, e cea mai grea încercare fizică a anului. Destui abandonează. Până la capăt, probabil că vom ajunge ceva peste jumătate. Nu e nicio rușine. Ca și la olimpiadă, să mergi cu bicicleta la mare e o chestiune de participare. De a fi parte a unei găști de oameni de tot felul, proprietari de bicicletă, suflet și minte, dar mai presus de toate, proprietari de ambiție.
Vedeți dumneavoastră, noi suntem singurii care se duc la mare de 1 mai și care se întorc imediat după aceea. Bucuroși nu de destinație, ci de călătorie.
Urmăriți-o și anul ăsta pe www.facebook.com/lucian.mindruta
Asta, sigur, dacă nu vă petreceți următorul week‑end în pluton, între Lehliu și Năvodari…!