Imagini uluitoare: Adrian Mititelu jr. „aruncă” banii la lăutari! I-a făcut un „pachet” de 4.000 de lei lui Tzancă Uraganu la o singură dedicație! | VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Adrian Mititelu jr. petrece pe rupte, cu toate că FC U Craiova este în derivă în această perioadă.

Formația din Bănie a dat lovitura în startul sezonului, când l-a vândut pe golgeterul Andrea Compagno la FCSB pentru 1,5 milioane de euro. Din acel moment, însă, lucrurile au intrat pe un drum descendent pentru olteni. Echipa este pe loc de baraj, la egalitate de puncte cu UTA, care ocupă prima poziție care duce direct în Liga 2. În plus, FC U Craiova este în continuare văduvită de prezența unui antrenor orincipal, după plecarea lui Marius Croitoru.

În ciuda acestei situații delicate, familia Mititelu petrece pe rupte în ultima perioadă. Cele mai recente imagini vin de la Adrian Mititelu jr., care s-a dat în stambă la lăutari, unde a aruncat cu banii în stânga și în dreapta.

Imagini uluitoare: Adrian Mititelu jr. „aruncă” banii la lăutari! I-a făcut un „pachet” de 4.000 de lei lui Tzancă Uraganu la o singură dedicație!

Fiul patronului de la FC U Craiova 1948, Adrian Mititelu jr., nu este foarte afectat de situația în care a ajuns echipa. Formația din Bănie are o medie de un punct pe meci, reușind să acumuleze o „zestre” de 16 după primele 16 meciuri jucate. Dacă va menține acest ritm, FC U Craiova se va număra cu siguranță printre echipele care se vor lupta pentru evitarea retrogradării.

Aceste aspecte nu i-au stricat, însă, starea de spirit lui Adrian Mititelu jr. Acesta a mers la o petrecere cu lăutari, unde l-a umplut de bani pe celebrul manelist Tzancă Uraganu, care la un moment dat reușea să țină cu greu în mână teancul de bancnote primit.

Fiul patronului a petrecut, printre alții, alături de Nuredin Beinur, controversatul om de afaceri care nu se asociază pentru prima dată cu personaje din lumea sportului.

Publicat: 05 11. 2022, 10:54