A fost victima hackerilor, iar imagini compromițătoare au ajuns pe net! Prezentatoarea Sky Sports vorbește în premieră despre nefericitul eveniment: „Telefonul nu se mai oprea din sunat…”

Diletta Leotta a vorbit în premieră despre situația în care a fost pusă în 2016, când hackerii i-au spart contul iCloud și au publicat ulterior imagini nud pe internet..


GALERIE FOTO
 

Frumoasa prezentatoare a postului Sky Sports Italia, unde are o emisiune dedicată ligii secunde a campionatului italian de fotbal, spune că inițial nu a înțeles cum au putut ajunge imaginile respective pe internet și are un mesaj de susținere pentru cei care au fost în situații similare: „Vreau să le transmit fetelor sau băieților care au experimentat același lucru că nu trebuie să se simtă vinovați. Toți au dreptul să facă ce vor cu viața lor, cu intimitatea lor și cu telefoanele lor”.

Diletta a rememorat și impactul avut de apariția imaginilor pe net.  „Telefonul meu nu se oprea din sunat, mesaje, WhatsApp. La început nu am plâns, am găsit în mine o tărie de care nu mă credeam capabilă. Dar după trei zile am cedat. E posibil să fi trimis acele poze cuiva, nu le mai văzusem de ani de zile. Am crezut că le ștersesem și nu le-aș descrie nici măcar drept sexy. Am înțeles apoi că erau parte din arhiva mea privată. Probabil cineva a intrat intenționat în contul meu iCloud”, spune frumoasa prezentatoare, care insistă asupra faptului că majoritatea imaginilor apărute pe net sunt false, deși recunoaaște că mulți nu o cred când spune asta.

GALERIE FOTO

Publicat: 11 01. 2017, 11:00
Actualizat: 11 01. 2017, 16:01