Prietena lui Nasri a luat foc după ce a aflat că iubitul ei nu va merge la Mondial: „F..k France, f..k Deschamps” Ecplicația selecționerului

Vestea că Samir Nasri nu a fost inclus în lotul Franței pentru Campionatul Mondial din Brazilia a stârnit rumoare în Hexagon, dar nimeni nu a primit vestea mai rău decât prietena starului de la Manchester City, Anara Atanes.

Frumoasa Anara a reacționat virulent pe Twitter la adresa selecționerului Didier Deschamps, la adresa căruia nu a făcut economie de cuvinte vulgare. Femeia i-a transmis antrenorului francez, prin intermediul rețelei de socializare, mai multe mesaje pe care acesta le va digera cu greu.

În ciuda opiniei partenerei sale de viață, Nasri și-a păstrat echilibrul la aflarea veștii. Proaspătul campion al Angliei a oferit o declarație din care reieșea regretul, dar fără a folosi jigniri: „Respect decizia lui Didier Deschamps. Voi urmări Cupa Mondială la TV. Dacă a fi titular la Manchester City și a câștiga două titluri în Anglia nu este suficient, îmi pare rău, nu am ce regreta”.

La rândul lui, Deschamps și-a explicat decizia de a nu-l include pe Nasri în lot: „El este un titular la City, dar nu și în naționala Franței. Mi-a spus clar că nu este mulțumit de acest lucru, iar acest lucru se resimte și asupra lotului. Am ales să construiesc cea mai bună echipă, nu să aleg cei mai buni 23 de fotbaliști francezi”.

11 goluri a marcat Nasri pentru City în acest sezon, în toate competițiile, și a oferit 13 pase decisive
 

Publicat: 14 05. 2014, 10:00
Actualizat: 14 05. 2014, 18:33