(P) The Cooler Running Team @ BHM

Alergatul te face să te simți liber, te face să vrei să parcurgi kilometru după kilometru, până când simți că te îndepărtezi de grijile zilnice și ești cu adevărat în contact cu tine.  

Când alergi simți că îți tremură tot corpul și genunchii îți cedează, dar nu vrei să te oprești, pentru că prima opririe înseamnă să cedezi. Chiar dacă ajungi în acest moment, ușor, ușor îți dai seamna că nu este doar de la efortul fizic pe care îl depui, ci și de la emoția și fericirea de a parcurge încă un kilometru și de a mai transpira puțin.

Fiecare oraș din țară a început să fie acaparat de pași colorați. Pași rapizi, dar eleganți care-și fac traseul prin parcuri, pe pistele de alergat ale stadioanelor sau în jurul cartierului. În fiecare dimineață, în drum spre birou dai de acești pași colorați care te îndeamnă și pe tine să îți iei echipamentul de alergat și să începi să evadezi în orașul în care trăiești. Da, acesta-i sentimentul pe care îl ai atunci când alergi, simți cum tot ce te înconjoară capătă o altă dimensiune, iar tu ești personajul principal și singurul de pe pista de alergare.

Pentru că fiecare cursă de alergare se termină cel mai bine cu un moment de stretching, dar și cu un moment în care să te răcorești. Ursus Cooler (fără alcool), partener la Bucharest Half Marathon, le-a oferit alergătorilor un moment de răcorire binemeritată și a fost încă odată alături de ei în cursa populară de la Bucharest Half Marathon.

Răcorirea a început înainte de Semimaraton când alergătorii pe care i-am găsit pe pistele stadioanelor  din București s-au relaxat cu un Ursus Cooler(fără alcool) la finalul turelor de antrenament.

Echipa de alergători Ursus Cooler a luat parte la cursele din cadrul Bucharest Half Marathon și au simțit și aici ce înseamnă să lucrezi în echipă. De asemenea, sesiunile de alergat împreună i-au ajutat să se cunoască mai bine.

Pentru că orice efort merită o recompensă pe măsură, pentru al treilea an consecutiv, Ursus Cooler le-a oferit alergătorilor de la Semimaraton momente de relaxare și răcorire, fiind unul dintre partenerii Bucharest Half Marathon (www.21km.ro).

 

Publicat: 27 05. 2016, 07:00
Actualizat: 31 05. 2016, 19:48