ProSport cu bicicleta la mare!** Caravana aduce în prim-plan un caz unic: un nevăzător va pedala 280 km pe o bicicletă tandem

În caravana de 150 de cicliști care va porni sâmbătă de la București și va ajunge duminică în Constanța, și-a făcut loc și Florin Georgescu (37 ani). Prezența ciclistului reprezintă un caz unic, având în vedere că este nevăzător. El va urca pe o bicicletă tandem și va pedala cei 280 de kilometri alături de Alexandru Răcănel (36 de ani).

„Am dori să prezentați povestea noastră ca pe un act de normalitate”, este rugămintea celor doi interlocutori în momentul în care începem interviul. Pentru noi cazul pare neobișnuit la prima vedere, însă pentru Georgescu și Răcănel campania „ProSport cu bicicleta la mare” reprezintă o nouă aventură pe două roți. „Prima inițiativă de acest gen a fost și mai mare. Am făcut traseul București – Sighetu Marmației”, vine completarea instantanee a ciclistului nevăzător. Colegul de tandem îl completează: „Fizic, am făcut nouă zile, însă propriu-zis am făcut pe drum 5-6 zile. Am avut câteva evenimente neplăcute, puteți să vă imaginați că avem orașe mari din România în care să nu se poată repara o roată de bicicletă?”.

Pregătiri pentru un drum Arad – Londra

Cei doi rutieri au mai făcut drumul București – Constanța în trecut, astfel că n-au nicio emoție înaintea startului. „Am mai parcurs traseul de două ori, deci suntem obișnuiți. Mai greu va fi doar dacă bate vântul din față, sunt câteva dealuri dure pe drum”, ne spune Alexandru Răcănel. De fapt, expediția din weekend reprezintă și o ocazie bună de a se pregăti pentru un proiect și mai mare, pentru o călătorie pe bicicletă pe ruta Arad – Londra. „Vrem să bem o bere la mare. Apoi, această inițiativă o privim ca pe un antrenament preliminar pentru Londra. Vom pleca pe 1 iulie și ne-am propus să ajungem chiar în ziua deschiderii Jocurilor Olimpice, pe 27 iulie. Acțiunea are și o finalitate, ne dorim să achiziționăm 20 de biciclete tandem și să le distribuim la liceele de nevăzători. În câțiva ani vrem să punem bazele unei echipe paralimpice, astfel încât să putem participa la JO de la Rio, în 2016”, ne prezintă obiectivele tandemul Georgescu – Răcănel, care militează pentru dezvoltarea competițiilor paralimpice și în România.

Efortul, împărțit în mod egal

Mai târziu încercăm să aflăm și cine depune efortul mai mare în echipă. Răspunsul vine prompt din partea lui Alexandru: „Este un parteneriat egal, tocmai aceasta este și ideea, de a pedala împreună. Sarcinile sunt împărțite, singura diferență fiind că eu sunt la ghidon”. În afara traficului înfiorător din București, probleme majore le mai ridică și gropile: „Trebuie obligatoriu evitate. Eu o pot ocoli, dar s-ar putea să am surpriza să-l pierd pe Florin, având în vedere că el n-a putut să evite groapa din cauze obiective”.

„ProSport cu bicicleta la mare” se va desfășura în două etape: sâmbătă, pe distanța a 140 km (București – Lehliu – Amara), iar duminică, pe distanța a 145 km (Amara – Slobozia – Hârșova – Năvodari)

Publicat: 26 04. 2012, 08:43
Actualizat: 26 04. 2012, 08:44