Abia ce ieși din Defileul Jiului, și Petroșaniul te izbește cu același aer și aceeași senzație de vechi dintotdeauna. Timpul parcă a încremenit aici. Ba nu, parcă nu totul e la fel ca acum 15 ani, pe vremea lui Miron Cozma, de exemplu. Sunt mai multe baruri și sunt mult mai puțini mineri. În schimb, a dispărut fotbalul de performanță. Și la Petroșani, și în mai toate orașele de pe Valea Jiului. Înainte de Revoluție, când spuneai Valea Jiului, spuneai în primul rând cărbune și fotbal. Aproape fiecare mină din Vale avea echipa sa. Și ce echipe! Jiul Petroșani era în prima divizie, AS Paroșeni și Minerul Lupeni în a doua, plus o puzderie de formații de Liga a III-a, precum Minerul Știința Vulcan, Minerul Uricani, Jiul Petrila, Minerul Aninoasa și Lonea. În plus, fiecare sat sau sătuleț avea echipă în campionatul județean. Raiul pe pământ pentru fotbaliști Banii veneau de la mine. În anii 70, un fotbalist de la Jiul - angajat, evident, în mină - câștiga din salariu undeva la 7.000 - 8.000 de lei lunar, asta însemnând cam patru salarii medii la acea vreme. Cu prime cu tot, erau luni în care lua și 15.000 de lei, o adevărată avere pentru vremurile acelea. Mult peste ce se câștiga la Steaua și la Dinamo. Banii atrăgeau fotbaliști unul și unul. Mulțescu, Dumitrache, Rozsnay, Cavai, Stoichiță, Augustin, Bădin, Ciupitu sunt doar câteva dintre numele importante care au trecut pe la Jiul. Până și un jucător de la Divizia C băga în buzunar 7.000 - 8.000 de lei pe lună, cu tot cu prime!