Hagi rămâne cel mai iubit fotbalist român din istorie, iar Mircea Lucescu e considerat cel mai mare antrenor român
Un studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) reconfirmă poziția de lider a Stelei în topul preferințelor microbiștilor români. Dintre aceștia, 44 la sută se declară suporteri ai roș-albaștrilor.
În ultimii șapte ani, au fost realizate trei sondaje de opinie importante pentru a fi stabilite preferințele celor care urmăresc fenomenul fotbalistic. Toate trei au dat ca lider detașat trupa din Ghencea, aceasta fiind urmată la mare distanță de Dinamo. Restul locurilor din clasament au fost influențate de evoluția din perioada respectivă a echipelor din campionatul intern. De pildă, conform sondajului Gallup din 2003, cota Rapidului din rândul suporterilor era de 5 %. După sfertul de finală din Cupa UEFA, jucat în 2006, giuleștenii au ajuns la 8,8% (sondaj BCS realizat în 2007). La fel, s-a întâmplat și cu CFR Cluj, care a ajuns de la capitolul „și altele" (în 2003), la 7% în 2009.