În iunie, Gigi Becali se folosea de un exemplu, încercând să-l momească pe Bergodi: „Dacă Surdu a putut să joace la Brașov, înseamnă că la Steaua era vina antrenorului". La nici patru săptămâni de când italianul a preluat cârma în Ghencea, numele lui Surdu a ajuns pe buzele tuturor. 16 martie 2008. În minutul 79 al meciului cu Unirea Urziceni, tabela electronică a arbitrului de rezervă arăta clar: intră numărul 84. Tribunele confirmau, fluierând din toți rărunchii. Intra Romeo Surdu. La exact un an și patru luni distanță, Romeo Surdu părăsea același teren din Ghencea în minutul 85 al partidei cu Ujpest. Tot stadionul era în picioare, iar un sunet asurzitor se propaga în Prelungirea Ghencea: „Surdu, Surdu!". „M-a doborât presiunea" Sub aceste auspicii începe dialogul cu Romeo Surdu. „Acum vorbiți cu mine când sunt sus, dar nimeni nu venea să mă întrebe ceva când lumea mă huiduia. Am încercat să nu-i bag în seamă, dar era imposibil", începe mărturia noului idol din Ghencea. Atacantul încearcă să îngaime o explicație pentru a justifica umbrele trecutului. „Unde mai jucasem eu? La Brașov și la Cluj. Credeți-mă, nimic nu se compară cu atmosfera și cu presiunea din Ghencea. Când am venit, nu mi-au dat aproape nicio șansă. În plus, nici cei care trebuiau să o facă nu m-au sprijinit", continuă ușor trist. Întrebăm firec: „Lăcătuș?". „Nu comentez", răspunde încruntat și prompt. „Totul depinde de Răzvan"