Toni Tecuceanu a fost un Mare stelist. Puțini știu că mergea în tribune la aproape toate meciurile roș-albaștrilor, mai puțin marțea, când avea filmări, dar și atunci, în pauze, trăgea cu ochiul la favoriții lui. Îmi aducea cu satisfacție mica revistuță a Rezistenței anti-demonului din Pipera. I-a ajutat pe cei din galerie să-și scrie pe pânză protestele și în aromână, ca să poată buchisi și dictatorul prin geamul închis de frică. A iubit mult culorile clubului și, vă garantez, la fel de mult l-a urât pe cel căruia îi imita cu mare talent vorbirea ceaușistă. Aceea aproape articulată. Probabil că iubirea lui pentru Steaua a venit undeva, pe când lucra în armată. Și eu am ajuns stelist având armata în casă. Și știu că pe vremuri ofițerii Ministerului Apărării plăteau, mai mult sau mai puțin benevol, o contribuție din salariu pentru club. Nu era mare, cred că vreo 25 de lei lunar, dar cadrele erau numeroase. Poate că din banii militarilor au fost amenajate tribunele. Poate din banii militarilor e cumpărat linoleumul de la oficială, călcat acum de pantofii cu ciucuraș ai patronului. Poate că patronul e patron peste un stadion plătit de tații voștri. Poate am putea să cerem banii înapoi. Sau mai bine să-i cerem să numească tribuna a doua „Tribuna Toni Tecuceanu". Iar Toni, acolo, mai sus de Muntele Athos, sigur ar zâmbi la fiecare meci.