Lista fotbaliștilor care nu vor mai prinde primăvara în Giulești este deschisă de goalkeeperul Urko Pardo.
Adus cu surle și trâmbițe în vară, Pardo a dezamăgit crunt și nu a reușit să justifice suma de 1,5 milioane de euro investită în transferul său. Cei care i-au întins o mână de ajutor spaniolului sunt cei de la Olympiacos Pireu. „Pardo a fost dorit și în vară de antrenorul Valverde, dar atunci Rapid a oferit o sumă aproape dublă față de cât oferea Olympiacos. Cel mai probabil, în această iarnă, goalkeeperul va ajunge totuși în Grecia. Apropiați ai lui Pardo au spus că nu este deranjat de faptul că va fi rezerva lui Nikopolidis", a declarat pentru ProSport un jurnalist grec. Interesul elenilor este susținut și de directorul general al vișiniilor, Constantin Zotta: „Olympiacos a întrebat de Pardo. Sperăm să-l transferăm acolo, dacă oferta este una bună".
Deși giuleștenii doreau să obțină măcar aceeași sumă pentru care l-au transferat pe Pardo de la Iraklis, adică 1,5 milioane de euro, elenii nici nu au vrut să audă de așa ceva. „Transferul lui Pardo de la Rapid la Oly se va face pe aceeași sumă pe care cei de la Olympiacos au oferit-o în vară. Maximum 700.000 de euro", ne-a spus jurnalistul elen.
Jose Peseiro a fost indus în eroare
În momentul când a venit la Rapid, Peseiro a fost anunțat de unul dintre conducătorii clubului că la echipă nu există un portar de valoare! Asta în ciuda faptului că atunci Coman era încă sub contract cu giuleștenii. S-a decis astfel aducerea
Pardo pleacă la Olympiacos Pireu pentru 700.000 de EURO!