Antrenorul Marius Lăcătuș a declarat, miercuri, că se poate spune că Steaua a avut ghinion în meciul cu Napoli, primind gol în minutele de prelungiri, și că, dacă ar fi existat mai multă atenție și încredere, formația ar fi obținut calificarea în 16-imile de finală ale Ligii Europa.
"Putem vorbi de faptul că am avut ghinion și în meciul tur și în această deplasare. Am primit din nou un gol în prelungiri. Nu am reușit să ne calificăm, dar îmi felicit jucătorii pentru efort, pentru atitudinea avută pe parcursul jocului. Dacă reușeam să fim concentrați și pe acele minute rămase din joc, probabil soarta calificării era în favoarea noastră. Cred că am făcut jocuri bune și o propagandă bună fotbalului românesc. Sigur, se putea obține mai mult, această calificare, dar, per ansamblu, jocul a fost bun și impresia lăsată una bună", a spus Lăcătuș la Sport.ro.
Marius Lăcătuș:** „Am avut ghinion și în tur și acum, e păcat! Am și eu o parte din vină”