Brazilia joacă într-o altă dimensiune, stăpânește deja tehnologia viitorului și, normal, nu avea cum să se împiedice de niște fotbaliști de rând cum sunt chilienii. A fost 3-0 pentru naționala lui Dunga după un joc-spectacol. Decorul e superb. Galben viu de Brazilia cu buline roșii chiliene. Acustica e la înălțime. Scandări pe fond de vuvuzele, prezentarea echipelor, momentul superb al imnurilor, totul urmărit cadru cu cadru de un regizor de meci. Costumele, machiajul, scenografia. Nu lipsește nimic. Începe jocul. Blițurile surprind momentul. Dar ce se întâmplă cu imaginea? Pare încețoșată. La fel ca jocul Braziliei. Chilienii bruiază centrul terenului, iar comunicarea mult mai titraților adversari suferă teribil. Actorii principali, Robinho, Fabiano și Kaka, nu au replicile la ei și se comportă ciudat, apatic, pământesc. Nu se disting! Zeci de mii de spectatori și zeci de milioane de telespectatori nu înțeleg ce se întâmplă. Lăsați televizoarele în pace! Camerele cu care se filmează sunt de ultimă generație. După o jumătate de oră în care ne chinuim să deosebim Brazilia de Chile, o mână nevăzută ne așază tuturor câte o pereche de ochelari.