Danube Delta Predator Challenge – ediția 2! Cele mai importante echipe de pescari din România, prezente!

Danube Delta Predator Challenge, cel mai așteptat concurs din calendarul competițional din România s-a desfășurat în perioada 20-23 octombrie 2021 în Delta Dunării, gazdă fiind cochetul resort New Egreta din Dunavătul de Jos. Un concurs puternic, care a aliniat la start cele mai importante echipe de pescari de la noi din țară.

Probabil cea maiofertantă pistă de concurs din țară, Delta Dunarii și-a întâmpinat oaspeții așa cum știe ea mai bine, cu vreme frumoasă, o cotă scăzută, numai bună pentru pescuit, cu peisaje ce taie răsuflarea până și celui mai insensibil privitor și cu răsărituri și apusuri de soare, desprinse parcă din povești.

68 de echipe din toate colțurile țării au ales să participe la concursul ce a deschis noi orizonturi pentru competițiile sportive dedicate răpitorilor, de la noi din țară. Acestea s-au întrecut la patru specii de pești răpitori,reprezentative pentru Delta Dunării și anume știucă, șalău, avat și biban. Cu un sistem original de punctare și acordare de bonusuri pentru fiecare specie, era clar că,exceptând bibanul, celelalte trei specii urmau să decidă strategia câștigătoare. Îmbucurător a fost faptul că, după aproape doi ani de așteptare, în care aproape că dispăruse, știuca a părut că se încumetă să reziste presiunilor la care este supusă din partea tuturor pescarilor, fie ei profesioniști sau amatori. S-au prins multe știuci, mai ales în antrenamente, fapt ce a influențat multe echipe în abordarea concursului.

STRATEGIE ȘI ABORDARE

Au fost două abordări diferite în rândul echipelor și anume dacă unii au preferat să puncteze în prima zi cu un număr limitat de specii, urmând ca în a doua să puncteze în clasament cu restul, alții au ales calea liniștitoare, aceea a prinderii celor patru specii punctabile încă din prima zi, asigurându-și cele 400 de puncte bonus la jumătatea concursului, o misiune însă destul de dificilă.

Din acest motiv, chiar dacă au avut un avans notabil, cele câteva echipe din fruntea clasamentului primei zile de concurs nu au stat deloc liniștite, fapt confirmat repede după startul celei de-a doua, atunci când la numai 2-3 ore lupta a devenit foarte strânsă.

La fel ca la prima ediție, cu puține excepții reprezentate de șalău sau știucă, avatul a fost peștele care a adus victoria echipelor de pe podium. De menționat este și faptul că primele 16 echipe din clasament au avut medie de peste 50 de centimetri din cei 10 pești punctabili, în cele douăzile de concurs.

Și pentru că am adus vorba despre podium, este momentul să menționăm echipele care anul acesta s-au situat pe primele trei locuri.

Demonstrând încă o dată că este una dintre cele mai puternice echipe la concursurile din Deltă, echipa Richard Pavel – Dorin Popa, cu 934 de puncte acumulate, coboară o treaptă față de podiumul de anul trecut și ocupă anul acesta locul al treilea.

„Le mulțumesc organizatorilor pentru un concurs reușit!Un concurs greu, dar participarea pescarilor a fost la înălțime și asta a dat nota ridicată a concursului” – Dorin Popa

 

„Din punctul nostru de vedere, sa fii printre prieteni si printre pescari este o fericire, pescuitul rămâne o fericire pentru majoritatea dintre noi și sperăm să continuăm să facem lucruri bune” – Richard Pavel

Cu 944 de centimetri, echipaformata din Luigi Ionescu si Ion Dumitru, reunitădupă 3 ani, aocupatlocul al doilea al clasamentului.

„După 3 ani de zile în care am pescuit prin alte bărci, ne-am reîntregit ca echipă și se pare că încă mai avem rezultate și încă mai putem” – Luigi Ionescu

 

„Super, super, super! Muncă, antrenament, pescuit și relaxare” – Ion Dumitru

Cu o opțiune serioasă luată în prima zi de concurs, atunci când au avut 10 avați de peste 50 de centimetri, la care au adăugat și cele 400 de puncte bonus, câștigătorii celei de-a doua etape a Danube Delta PredatorChallenge – Cupa Ligii 2021 se numesc Adrian Șpiac și Andrei Sava.

„Un vis devenit realitate, este concursul la care ne doream de multă vreme să venim și să îl și câștigăm. Suntem aici de 10 zile și a fost de departe cea mai tare experiență din Delta Dunării pe care am făcut-o până astăzi” – Adrian Șpiac

 

„A fost cel mai greu concurs la care am participat până acum, cel mai dificil format și din acest motiv victoria este cu atât mai dulce” – Andrei Sava

CELE MAI MARI PREMII PUSE ÎN JOC

Danube Delta Predator Challenge este cel mai important eveniment dedicat pescarilor de răpitori din România și prin prisma premiilor puse în joc și asta numai datorită sponsorilor evenimentului, care și anul acesta au contribuit substanțial la valoarea acestora. Este momentul să îi menționăm.

Net Bet, HMD Stone Design

AF Consulting, Garmin, Daiwa, 4Predators, Ciucas, Repo

Activ Design, ASAVA Custom Rods, Autovision, BertiLures, Delalande, Fishing Mall, Givadi (Rapture, Airrus, Graff, Momoi, Pokee, Rublex, BKK), Green Village, HidroTurism, Himalaya, HTGPS, Kosarom, Navionics, Octavian Torescu Custom Rods, Relax Lures, TFM, Tudor Tailor, Windboat, WWF, Yamaha

Locul 1 (valoare ~20.000 euro) – Windboat 4.5DC EvoFish + motor Yamaha F30FETL + peridoc *

Locul 2 (valoare ~8.000 euro) – Motor Garmin Force™️ trolling + Sonar Echomap UHD 92SV + Panoptix Live ScopeSystem + 2 x Garmin Instinct *

Locul 3 – Voucher 4500 Euro de la Daiwa – cumpărături în reteaua Arrow International

Echipele care vor ocupa locurile 4-10 vor primi taxa de inscriere înapoi.

În plus, primele zece echipe clasate la finalul concursului au primit din partea organizatorilor taxa de concurs înapoi, iar din partea Navionics hărți detaliate ale Deltei Dunării.

Probabil că unul dintre cele mai așteptate momente a fost tombola organizată la finalul evenimentului în care s-au tras la sorți pentru echipele prezente echipamente de pescuit și bărci,produse și vouchere de cumpăraturi. Un moment organizat pentru prima dată la prima ediție DDPC, care a fost savurat de toți ceiprezenți.

ENTERTAINMENT CULINAR

Danube Delta Predator Challenge nu a însemnat numai pescuit ci a avut foarte multe momente în care pescarii au petrecut împreună. În fiecare seară a evenimentului, cu ajutorul New Egreta Resort, participanții au putut degusta vinuri alese de la renumite crame din zona Dobrogei – Crama Lebăda Neagra, Domeniul Bogdan, Cramele Jidvei, Domeniul Aristitei, Crama Navigo -, dar și de la Crama Strămutată, cramă care a oferit și câte o selecție de trei vinuri fiecărui membru al echipelor situate pe primele 10 locuri din clasament.

Evident că toate aceste vinuri au fost servite și după delicioasele mese oferite de gazda evenimentului, New Egreta Resort, care în fiecare seară a surprins participanții cu mese variate ce acopereau atât un meniu internațional, dar mai ales mâncăruri specifice Dobrogei. Totul a culminat cu ultima seară, în care cu sprijinul Kosarom, au fost puși la proțap mai mulți purceluși de lapte și alte cărnării.

Având în vedere că trecem printr-o perioadă dificilă din toate punctele de vedere, care a și impus măsuri stricte din partea organizatorilor și gazdei, Danube Delta Predator Challenge a confirmat că este concursul de referință din calendarul competițional național, concurs de la care rămâi cu prietenii și momente de neuitat.

Publicat: 01 11. 2021, 13:23