SuperLiga: Campioana, doar varianta victoriei » Am făcut pariurile la CFR Cluj – FC Voluntari »»

CFR Cluj – FC Voluntari, va avea loc astăzi, de la ora 19:15, duelul urmând a conta pentru runda a 8-a din SuperLigă. Meciul va fi arbitrat de Horia Mladenovici din Capitală.  

Calificată pentru al patrulea an la rând în grupele unei comptiții europene, campioana nu are cel mai fericit debut de sezon în SuperLigă, fiind pe locul 11 cu 9 puncte. Acestea au fost obținute în urma a trei victorii, celelalte trei dueluri fiind pierdute de ardeleni, CFR-ul având și un meci mai puțin disputat în SuperLigă, restanța din deplasare cu FC Hermannstadt.

Ilfovenii se află în imdiata vecinătate a giuleștenilor, fiind pe locul 12 cu 8 puncte, dar și cu un meci mai mult disputat decât „alb-vișinii”. Dacă sezonul trecut au fost revelația campionatului, calificându-se la pas în play-off, de această dată băieții lui Ciobi vor avea de tras din greu pentru a-și securiza locul în prima ligă, fostul internațional declarând în repetate rânduri că obiectivul său în acest an este doar salvarea de la retrogradare.

Sezonul trecut, CFR Cluj a câștigat cele patru „directe”, de trei ori consemnându-se 1-0 și un 3-1!

Pariuri: CFR Cluj – FC Voluntari
PSF 1 – cota 1.50
1X și 2-5 goluri – cota 1.60
Sub 9.5 cornere – cota 1.50
Peste 3.5 cartonașe – cota 1.40

Echipe probabile: CFR Cluj – FC Voluntari
CFR Cluj: Scuffet – Manea, Burcă, Yuri, Camora – Deac, Bordeianu, Păun – Jefte, Yeboah, Petrila
Antrenor: Dan Petrescu
FC Voluntari: Popa – Ricardinho, Matricardi, Armaș – Costin, Meleke, Droppa, Aliji – Florea, Nemec, Lopes
Antrenor: Liviu Ciobotariu

Publicat: 31 08. 2022, 10:01
Actualizat: 31 08. 2022, 10:07