Biletul Zilei: Favoriții ne dublează investița »»

Biletul Zilei de astăzi conține trei selecții din fotbal și tenis cu ajutorul cărora vom încerca să ne dublăm investiția. Vom paria pe favoriți în încercarea de a continua pe linia profitului.

Pentru început vom merge în „Gruia” la disputa pe care CFR Cluj o va susține cu Pyunik Erevan, duelul contând pentru manșa secundă a primului tur preliminar din Champions League. În tur, cele două au terminat nedecis în Armenia, scor 0-0, duel pe care însă, campioana noastră l-a dominat „da capo al fine”. Pe teren propriu, ardelenii pornesc ca mari favoriți și ne așteptăm să se impună în timp regulamentar.

Tot pe favoriți vom investi și la ultimele două selecții de pe Biletul Zilei, pariurile venind din tenis.

Sorribes Tormo o întâlnește pe Clara Burel în turul secund al turneului WTA de la Lausanne. Sara este o adeverată specialistă a jocului pe zgură și ne așteptăm să o demonstreze și în fața sportivei din Franța. La Newport, ultima competiție disputată pe iarbă din 2022, reprezentantul gazdelor, John Isner, pornește ca mare favorit în disputa cu germanul Peter Gojowczyk. Americanul a arătat o formă bună la Wimbledon și ne așteptăm să continue această formă și la Newport.

Biletul Zilei    
ora 18:30, Clara Burel – Sara Sorribes Tormo, 2 – cota 1.31
ora 20:30, Peter Gojowczyk – John Isner, 2-  cota 1.18
ora 21:30, CFR Cluj – Pyunik, 1 – cota 1.32
Cota totală: 2.04

Publicat: 13 07. 2022, 10:36