Bogdan Stelea, tur de forță prin mall înainte de sărbători: iubita l-a dus prin toate magazinele, însă „Arnold” a avut o mare dilemă. FOTO EXCLUSIV

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 17 poze

Bogdan Stelea (58 de ani) a lăsat deoparte pentru un moment analiza meciurilor din fotbalul românesc și a pornit la o sesiune de shopping alături de iubita sa.

În curând vine Moș Crăciun, așa că e nevoie de un tur de forță prin mall-urile din capitală pentru a alege cadoul perfect. Așa s-a întâmplat și cu „Arnold” Bogdan Stelea.

Bogdan Stelea, tur de forță prin mall înainte de sărbători: iubita l-a dus prin toate magazinele, însă „Arnold” a avut o mare dilemă

Iubita l-a luat pe fostul portar al naționalei României și au pornit din magazin în magazin pentru achiziționarea de haine și nu numai. Unele pentru uz personal și altele, probabil, pentru a fi oferite cadou de Crăciun.

În cele din urmă, doamna lui Stelea s-a așezat liniștită la coada de la casierie, iar Bogdan, îmbrăcat lejer, cu un tricou prin care se vedeau perfect mușchii, și-a mai aruncat ochii pe la boxerii Calvin Klein. A urmat o analiză atentă a mai multor seturi de boxeri. Alegerea setului perfect a fost cea mai mare dilemă a bărbatului, însă după minute bune și-a ales favoriții și i-a dus la casa de marcat pentru a-i achita.

Cuplul a plecat din magazin cu sacoșele pline și buzunarele ceva mai goale, dar cu sufletele împăcate că și-au făcut toate poftele în prag de sărbătoare.

Carieră deosebită pentru Bogdan Stelea: Dinamo, Rapid și Steaua

Bogdan Stelea a fost unul dintre cei mai importanți portari din istoria României. De-a lungul carierei a jucat pentru Dinamo, Poli Iași, Mallorca, Standard Liege, Rapid, Samsunspor, Steaua, Salamanca, Akratitos, Oțelul Galați, Unirea Urziceni și FC Brașov. Poarta naționalei României a apărat-o în 91 de partide.

De menționat că Stelea a fost prezent la turneul final din Italia 1990 ca rezervă, dar a evoluat în două meciuri la Cupa Mondială din 1994 și în toate cele patru partide ale tricolorilor la Campionatul Mondial din 1998.

După cariera de fotbalist, „Arnold” a devenit antrenor pentru o scurtă perioadă. A început ca secund al naționalei României în perioada 2009-2011, apoi în 2012 a fost principal la Astra Giurgiu. În 2015 a ocupat aceeași poziție la Viitorul lui Gheorghe Hagi.

Publicat: 24 12. 2025, 09:00