„Fast & Furious”. Reacția americanilor după cursa lui David Popovici şi verdictul despre ratarea ruşinoasă a lui Zhanle Pan

SURSĂ: Profimediaimages 30.07.2025
Vezi galeria foto - 5 poze

Americanii au oferit o primă reacție după ce David Popovici a reușit o cursă foarte bună la Campionatele Mondiale de natație de la Singapore.

Totodată, aceștia au dat un verdict clar despre ratarea rușinoasă a lui Zhanle Pan, sportiv care nu a reușit să se califice în finala probei de 100 de metri liber.

Verdictul americanilor despre David Popovici

David Popovici a reușit o nouă cursă foarte bună la Campionatele Mondiale de natație de la Singapore și s-a calificat, cu al doilea timp (46.84), în finala probei de 100 de metri liber, fiind depășit doar de americanul Jack Alexy, cu un timp de 46.81. Egor Kornev a terminat pe a treia poziție, cu un timp de 47.29.

Americanii au oferit o primă reacție după ultima performanță înregistrată de sportivul român.

„În semifinalele probei masculine de 100 m liber, în a patra zi a Campionatelor Mondiale din 2025, a existat o demonstrație «Fast & Furious». Am văzut deja două probe sub 47 de secunde, americanul Jack Alexy, 46,81, apoi, campionul mondial român la 200 m liber, David Popovici, care a realizat un timp impresionant de 46,84, fiind al doilea înotător”, au notat cei de la swimswam.com.

În finala probei de 100 de metri liber, David Popovici va pleca de pe culoarul numărul 5. Pe culoarul cu numărul 4, al favoritului, va concura Jack Alexy. Cursa va avea loc joi, 31 iulie 2025 de la 14:31, ora României.

Ce scriu americanii despre ratarea lui Zhanle Pan

Chinezul Zhanle Pan, cel care este campion olimpic la proba de 100 de metri liber, cucerind medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, a ratat, în mod surprinzător, calificarea în finală.

„În mod surprinzător, însă, nu se alătură «petrecerii» Pan Zhanle, din China, în vârstă de 20 de ani, campionul olimpic en-titre al acestei curse. Pan a încheiat semifinalele pe locul 10, cu timpul de 47,81, fiind forțat să stea pe tușă în timpul probei principale de mâine seară. El a spus, după cursă, că «nu știe ce s-a întâmplat». Pan deține recordul mondial la această probă de 100 m liber, după ce a obținut cel mai rapid timp din istorie la Paris, un record revoluționar de 46,40.

Acesta a distrus concurența de talie mondială, învingându-l pe vicecampionul Chalmers cu peste o secundă. De remarcat faptul că Pan are Jocurile Naționale Chineze din 2025 la orizont, în noiembrie. Acesta este considerat un eveniment extrem de prestigios în țară, așa că este posibil să-l vedem revenind pe pământ natal mai târziu în acest an”, a mai notat sursa menționată anterior.

Publicat: 30 07. 2025, 16:56