Românii și francezii vor da nas în nas înaintea marelui meci de la Euro

This browser does not support the video element.

Mutu și Ribery se vor întâlni maine, la antrenamentul oficial, unde România intră prima în focuri. Francezii vor avea ocazia să tragă cu ochiul la Mutu și Chivu, liderii Naționalei de care Domenech și ai lui se tem cel mai tare. Starul Franței, Ribery, e pericolul numărul unu pentru români, iar Mutu le dă fiori francezilor, care primesc indicații prețioase de la Frey, omul care știe totul despre Mutu de la Fiorentina. Frey o să le povestească francezilor până și despre scărițele la care Mutu apelează la 11 metri. Împotriva României, Domenech mizează pe aceeași echipă câștigătoare de la ultimul amical, 1-0 cu Columbia. Henry, Ribery și Benzema sunt cei trei muschetari care vor ataca România. Fanii României au reușit să pătrundă în centrul de presă al francezilor și au scris pe un panou mesajele de susținere pentru români.

Publicat: 07 06. 2008, 21:30
Actualizat: 07 06. 2008, 21:55