Octavian Morariu, mesaj emoționant la Gala Mari Sportivi ProSport 2023: „Știți când au cea mai mare nevoie de noi sportivii? Când sunt jos, la câștig e ușor”. VIDEO

This browser does not support the video element.

Gala Mari Sportivi ProSport 2023 a avut loc pe data de 28 noiembrie, în cadrul evenimentului fiind premiați cei care au triumfat în lumea sportului în acest an și prin rezultatele lor au reușit să se califice la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.

ProSport a simțit nevoia să le aducă un omagiu celor care trudesc zilnic pentru a fi cei mai buni și care luptă pentru a cuceri o medalie olimpică pentru România.

Octavian Morariu i-a acordat lui Florin Vlaicu premiul de excelență la Gala Marilor Sportivi ProSport 

Din această categorie face parte și Florin Vlaicu. ProSport i-a acordat un premiu de excelență celui mai bun marcator din istoria naționalei României pentru realizările din întreaga carieră. Iar cel care i-a înmânat distincția a fost un alt nume răsunător din rugbyul românesc: Octavian Morariu.

Înainte de a-i oferi premiul, membrul Comitetului Internațional Olimpic a ținut să evidențieze că Florin Vlaicu este construit dintr-un aluat rar, care i-a permis să atingă cele mai înalte culmi în sportul pe care l-a practicat timp de două decenii, la fel ca predecesorii săi: Alexandru Penciu, Radu Durbac sau Mihai Bucos.

„Bună seara! Vă mulțumesc pentru invitație. Am aceleași emoții ca toată lumea pentru că să fii în așa companie selectă, cu atâția mari campioni, și atâtea nume mari din sportul românesc îți dă ceva frisoane.

Florin face parte din acea linie lungă, noi la rugby vorbim de linii, de mari jucători și de mari jucători cu piciorul, care pleacă de la Penciu, domnul Țiriac sigur își aduce aminte de Penciu, și care pe urmă trece prin Durbac, Bucos, Dumitru Alexandru, Ion Constantin și așa mai departe. Face parte din aceeași rasă de mari jucători. Și mai are o calitate, și sper să o transmită și jucătorilor săi. Are un sânge rece fantastic. Îți trebuie mult sânge rece să stai la un punct în spate și să știi că în piciorul, în două minute, sau într-un minut, depinde soarta meciului”, a declarat Octavian Morariu.

De asemenea, fostul internațional român a ținut să-i reamintească lui Florin Vlaicu de performanța pe are a izbutit-o la Cupa Mondială, alături de naționala României, la turneul final din urmă cu opt ani.

„Își aduce aminte, probabil, de transofrmarea sa formidabilă. E dintr-o Cupă Mondială, când România a făcut cea mai mare întoarcere de rezultat vreodată, în România – Canada. Cum a fost ultima transformare?”, a întrebat Octavian Morariu.

Vizibil emoționat, Florin Vlaicu a răspuns scurt: „Acum am mai multe emoții decât am avut atunci”, a precizat cel poreclit „Americanu’”.

Mesaj emoționant legat de susținerea de care sportivii au nevoie atunci când se confruntă cu eșecul 

După acest schimb rapid de replici, Octavian Morariu și-a continuat pledoaria. A ținut neapărat să transmită un mesaj care a rezonat în întreaga sală. Acela că sportivii au nevoie de susținere în momentele dificile, când suferă înfrângeri și nu se regăsesc, nu neapărat când succesele se leagă, iar drumul este pe o pantă ascendentă.

„Florin face parte din generația care poate să ajute actuala generație să performeze mai bine. Profit de momentul ăsta să spun o mică filosofie de-ale mele de sport. E foarte bine și ne bucurăm când ai noștri câștigă, și atunci avem toți momente formidabile. Dar știți când au cea mai mare nevoie de noi sportivii? Când pierd. Și când sunt jos, atunci au nevoie de noi. Trebuie să mergi în vestiar când pierzi, atunci trebuie să fii mai apropiat de jucători. Când câștigi e ușor.

În momentele astea trebuie să ne adunăm, să ne aducem aminte de valori, de solidaritate, de camaraderie, de seriozitate, de generozitate și de tot sprijinul pe care putem să ni-l acordăm unul altora. Era un mesaj pe care voiam să-l transmit în seara asta. Dincolo de euforia victoriei, trebuie să știm să învățăm din înfrângeri”, a conchis Octavian Morariu.

Publicat: 14 12. 2023, 12:00