Momente șocante în disputa Medvedev – Fognini de la Jocurile Olimpice. „Dacă mor aici, cine își asumă responsabilitatea?” + Badosa, scoasă în cărucior de pe teren | VIDEO

Un moment șocant a avut loc la duelul jucat de rusul Daniil Medvedev cu italianul Fabio Fognini pentru un loc în sferturile de finală de la Jocurile Olimpice.

Rusul Daniil Medvedev, locul 31 ATP, l-a învins pe Fabio Fognini, scor 6-2, 3-6, 6-2, și s-a calificat în sferturile de finală ale Jocurilor Olimpice, dar meciul a fost marcat de un moment incredibil.

La scorul de 4-3 pentru Fabio Fognini, în setul secund, Medvedev a acuzat mari probleme de respirație, toate acestea din cauza căldurii și a umidității exagerate de la Tokyo.

Momente șocante în disputa Medvedev – Fognini de la Jocurile Olimpice

În momentul în care problemele lui Daniil Medvedev au devenit vizibile, arbitrul de scaun l-a întrebat dacă poate continua, iar răspunsul jucătorului de tenis din Rusia a fost unul șocant. „Pot termina meciul, dar pot muri pe teren. Dacă mor, cine își va asuma responsabilitatea?”

În cele din urmă, Daniil a cedat setul secund, dar și-a găsit puterea de a se impune în decisiv și s-a calificat în sferturile de finală de la Jocurile Olimpice de la Tokyo. După duelul cu italianul Fognini, Medvedev va avea o zi de odihnă înaintea disputei cu spaniolul Pablo Carreno Busta, locul 11 ATP.

Paula Badosa, scoasă de pe teren cu ajutorul unui cărucior

Un alt moment incredibil a avut loc la turneul feminin de la Jocurile Olimpice, după ce Paula Badosa, locul 29 WTA, reprezentanta Spaniei, a cedat primul set în fața cehoaicei Marketa Vondrousova (42 WTA), iar apoi a cerut intervenția medicilor. Iberica a avut probleme cu respirația, iar după câteva minute de la intervenția medicilor a fost scoasă de pe teren cu ajutorul unui cărucior. Meciul a fost abandonat de Paula Badosa, iar Vondrousova a trecut în semifinale.

Publicat: 28 07. 2021, 09:56