Echipajul de canoe dublu sprint s-a calificat în semifinală. „Sperăm că vom ajunge în Top 3″

Echipajul de canoe dublu, format din Cătălin Chirilă şi Victor Mihalachi, s-a calificat, luni, în semifinalele probei de 1.000 de metri din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo.

Cei doi sportivi români au ocupat locul 3 în sfertul de finală 1, cu timpul de trei minute, 51 de secunde, 565 de miimi, la două secunde şi 954 de miimi de câştigătorul seriei, echipajul din Brazilia (3:48.611).

Pe locul al doilea s-a clasat echipajul ucrainean (3:49.356), la 0.745 de brazilieni. În prima semifinală, românii se vor întrece cu echipajele din Polonia, China, Spania și Ucraina.

Echipajul de canoe dublu sprint s-a calificat în semifinală. „Sperăm că vom ajunge în Top 3″

Românii vor evolua, marţi, de la ora 3.44, în semifinala 1 a probei.

„Nu mai avea niciun sens să luptăm pentru primele două poziţii, pentru că nu ne-a mers bine, ne-a fost foarte greu la prima cursă. Nu ştiu de ce. Ieri ne-am simţit mult mai bine la antrenament, azi din păcate, greu de tot ne-a ieşit”, a declarat Viorel Mihalachi la finalul cursei.

„Avem o concurenţă foarte puternică, noi visăm, sperăm că vom ajunge în Top 3, dar va fi bineînţeles foarte greu”, a adăugat și Cătălin Chirilă.

Victor Mihalachi, 32 ani, are un palmares impresionant la marile competiţii, de 23 medalii la 1.000 şi 500 m, dintre care patru de aur la Mondiale, patru de aur la Europene.

Cătălin Chirilă, 23 ani, are în palmares un aur la Jocurile Europene şi un bronz la Europenele 2021, ambele în proba olimpică de 1.000 metri.

Ulitma medalie de aur pentru România a venit acum 21 de ani

Românii au plecat tare și au fost în permanență între primele 3 echipaje care și-au asigurat calificarea pentru semifinalele de mâine. România a trecut lina de sosire după Brazilia și Ucraina.

Ultima dată când România a luat aurul olimpic la canoe a fost în anul 2000 la Jocurile Olimpice de la Sydney. Medalia a fost câștigată atunci de Florin Popescu și Mitică Pricop în proba de 1000 de metri. Pentru această performanță îi antrenase Ivan Patzaichin.

Foto: Facebook / COSR

Publicat: 02 08. 2021, 11:52
Actualizat: 02 08. 2021, 11:53