Un nou joc Duke Nukem… în curând

În cadrul târgului PAX Prime 2011, Randy Pitchford, președintele și CEO-ul celor de la Gearbox Software, a vorbit în fața unui public de aproape 1000 de persoane, format din membrii comunității Gearbox. Unul dintre subiectele atinse a fost și Duke Nukem Forever, joc pe care și Pichford îl caracterizează drept un experiment, care va fi continuat prin intermediul pachetelor DLC.

Conform lui Pitchford, principalul rol al companiei sale în procesul de producție a lui Duke Nukem Forever a fost preluarea proiectului de la 3D Realms și transformarea viziunii producătorilor inițiali într-un produs ce poate fi pus pe rafturile magazinelor. Însă franciza Duke Nukem nu a fost cumpărată doar pentru a lansa jocul pe care 3D Realms nu a fost în stare să-l termine în aproape 15 ani de zile.

După DLC-ul așteptat în această toamnă, Gearbox Software își va reîndrepta atenția asupra lui Duke Nukem, pentru un nou joc cu faimosul erou blond, de această dată realizat în totalitate de studioul lui Pitchford. Totuși, Pitchford a recunoscut că este mult prea devreme acum pentru a vorbi despre acest joc, mai multe detalii despre următorul Duke Nukem urmând a fi dezvăluite în curând.

Primul zvon referitor la un nou joc Duke a apărut în cel mai nou număr al revistei Xbox Official Magazine, unde s-a afirmat că, după finalizarea proiectului Alien: Colonial Marines, Gearbox se va concentra pe un reboot al seriei Duke Nukem – Duke Begins, un joc cu o poveste menită să explice originile eroului cunoscut astăzi sub numele de Duke Nukem. Pe de altă parte, Gearbox a acceptat să ofere o licență necomercială celor de la Interceptor Entertainment, în vederea realizării lui Duke Nukem 3D: Reloaded, o reimaginare modernă a vechiului Duke 3D, realizată cu ajutorul Unreal Engine 3.

Publicat: 31 08. 2011, 10:46
Actualizat: 31 08. 2011, 10:47