Ubisoft confirmă participarea la E3 2019

Ediția E3 din acest an pare să divizeze industria mai mult decât ne-am fi așteptat: în timp ce Sony PlayStation și Electronic Arts au decis să nu mai participe la E3 2019, Bethesda și Microsoft și-au confirmat prezența în cadrul târgului ce se va desfășura în perioada 11 – 13 iunie 2019, în Los Angeles, California.

Iată că în tabara pro-E3 s-a plasat și Ubisoft, care tocmai a anunțat, prin intermediul contului oficial de Twitter al companiei, că va participa la E3 2019 și își va susține, cu această ocazie, obișnuita conferința de presă.

Astfel, conferința de presă de la E3 2019 a celor de la Ubisoft va avea loc pe 10 iunie 2019, începând cu ora 23:00 (ora României), și va putea fi urmărită în direct chiar aici, pe Go4games.

Cel mai probabil, Ubisoft se va folosi de această oportunitate pentru a anunța noi detalii legate de jocuri dezvăluite deja, cum ar fi Beyond Good & Evil 2 sau Skull & Bones, dar și titluri noi, mai multe zvonuri indicând că vom avea parte de o continuare a seriei Watch Dogs.

Publicat: 28 03. 2019, 13:42
Actualizat: 28 03. 2019, 13:43