Total Annihilation, înapoi la creatorii seriei?

THQ nu este singurul ex-publisher care și-a scos la vânzare toate proprietățile intelectuale din portofoliu. Un alt nume mare pe cale de dispariție este Atari, licitațiile pentru francizele deținute de publisher fiind în toi. Iată ce alte companii sunt în pole-position pentru achiziționarea mărcilor din ograda Atari (cele mai bune oferte până în acest moment).

Total Annihilation

• Epic Gear, LLC:
– franciza Backyard Sports

• Rebellion Interactive Games Limited:
– franciza Battlezone
– franciza Moonbase Commander

• Tommo, Inc:
– Fatty Bear”s Birthday Surprise
– franciza Humongous
– Math Gran Prix

• Stardock Systems, Inc:
– franciza Star Control

• Wargaming World Limited:
– franciza Total Annihilation
– franciza Master of Orion

Evident, atrag atenția cele două nume din coada listei, Stardock Systems (autorii seriei Galactic Civilizations) și Wargaming (World of Tanks vă spune ceva?). Pe lângă cea mai bună ofertă pentru Star Control, Stardock se află și în cursa pentru franciza Master of Orion (a doua cea mai bună ofertă până în acest moment).

Interesant este faptul că Wargaming deja a achiziționat Gas Powered Games, studioul de producție condus de Chris Taylor, game designer-ul original al titlurilor de strategie Total Annihilation. Astfel, este foarte posibil ca, în cazul în care tranzacția se finalizează, Wargaming să revitalizeze seria Total Annihilation sub bagheta creatorului acesteia, Chris Taylor.

 

Publicat: 22 07. 2013, 15:28
Actualizat: 23 07. 2013, 11:33