Tomb Raider – noua Lara Croft și prima sa victimă

Noul Tomb Raider nu dorește să modifice doar mecanicile de joc clasice ale seriei, ci își propune să schimbe din temelii această franciză. Lara Croft nu va mai fi eroina neînfricată din primele titluri ale seriei, ci doar o tânără ieșită de pe băncile școlii, nevoită să dea piept cu prima aventură a vieții sale.

Astfel, eroina se îmbarcă pe Endurance, nava căpitanului Conrad Roth. Din nefericire pentru aceștia, vaporul se scufundă în mijlocul unei furtuni, Lara trezindu-se pe o insulă misterioasă, alături de epavele multor alte nave, din diferite perioade ale istoriei.

Pentru a evidenția cât de diferit va fi noul Tomb Raider de precedentele titluri ale seriei, studioul producîtor Crystal Dynamics a decis să folosească o nouă actriță pentru a-i da viață eroinei în acest nou joc. Pentru acest rol a fost aleasă actrița de origine britanică Camilla Luddington, cunoscută celor care au urmărit cel mai nou sezon al serialului Californication.

De altfel, publisher-ul Square Enix a decis să realizeze un scurt documentar dedicat noii eroine, material prezentat de Zachary Levi, nimeni altul decât interpretul celebrului Chuck din serialul TV omonim.

În privința gameplay-ului, Tomb Raider va folosi mecanici de joc caracteristice titlurilor survival horror, un accent deosebit fiind pus pe conservarea muniției pentru puținele arme de foc pe care Lara va avea ocazia să le mânuiască. Întreaga insulă va putea fi explorată, într-un mod asemănător titlurilor open-world, unele porțiuni putând fi accesate doar după ce Lara dobândește anumite abilități speciale.

Undeva în prima parte a jocului, Lara va dobândi arcul cu săgeți, vital pentru supraviețuirea în sălbăticie și dobândirea hranei. În secvențele de gameplay de mai jos, Karl Stewart, gobal manager pentru brand-ul Tomb Raider, prezintă aceste secvențe din joc, alături de unul dintre cele mai importante momente ale „inițierii” Larei Croft: uciderea primului animal cu ajutorul arcului.

Tomb Raider va fi lansat pe 5 martie 2013, pentru PC, Xbox 360 și PlayStation 3.

Publicat: 12 07. 2012, 13:22
Actualizat: 12 07. 2012, 13:23