Titanfall 2 – Single Player Gameplay Trailer

Respawn Entertainment și Electronic Arts au lansat un nou gameplay trailer pentru Titanfall 2, accentul fiind pus și de această dată pe campania single player a acestui joc.

Titanfall 2 va oferi o companie single player completă, care va spune povestea unui membru al miliției, al cărui vis este să devină pilot de titan. Acest lucru se întâmplă atunci când personajul principal este cuplat, din necesitate, cu un titan de clasa Vanguard, în încercarea de a îndeplini o misiune în care pilotul original și-a pierdut viața.

De asemenea, în multiplayer-ul din Titanfall 2, vom întâlni nu mai puțin de șase clase de titani jucabili, fiecare cu propriile funcții, precum și un set nou de abilități pentru piloți, opțiuni extinse de personalizare, o selecție extinsă de arme, alături de un sistem de progresie robust.

Titanfall 2 va fi lansat pe 28 octombrie 2016, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și PC.

Titanfall 2

Publicat: 20 10. 2016, 14:20
Actualizat: 20 10. 2016, 14:21