The Inpatient, disponibil începând de astăzi

Sony Interactive Entertainment a anunțat că The Inpatient, jocul horror VR dezvoltat de studioul Supermassive Games (Until Dawn), este disponibil acum. Acesta poate fi achiziționat de pe PlayStation Store, la un preț de 139,90 lei. Cu această ocazie, a fost lansat un nou trailer pentru The Inpatient, pe care îl puteți urmări în continuare.

The Inpatient reprezintă o revenire în universul în care s-a desfășurat și jocul Until Dawn, acțiunea urmând să se desfășoare însă cu 60 de ani înainte de evenimentele din acest joc, în misteriosul Blackwood Sanatorium. Jucătorul intră în rolul unui pacient amnezic, în încercarea acestuia de a-și recupera amintirile, și va trebui să ia decizii importante, capabile să schimbe firul poveștii în moduri dramatice.

The Inpatient este disponibil acum, în exclusivitate pentru PlayStation VR (PS4).

The Inpatient

Publicat: 24 01. 2018, 13:18
Actualizat: 24 01. 2018, 13:19