Sword Art Online: Integral Factor, disponibil pe dispozitivele mobile

Bandai Namco Entertainment a lansat Sword Art Online: Integral Factor, atât prin intermediul App Store pentru dispozitivele iOS, cât și prin Google Play pentru fanii Android. Sword Art Online: Integral Factor include noi povești exclusive, noi personaje și monștri, dar și eroi bine cunoscuți precum Kirito și Asuna.

Pentru a celebra lansarea, toți jucătorii care descarcă Sword Art Online: Integral Factor până pe 9 mai vor primi cadou 2500 de Arcana Gems, două tipuri de timbre în cadrul jocului, avatare originale și un Asuna Skill Record de patru stele.

În lumea virtuală a Sword Art Online, jucătorii vor concura pentru a scăpa din jocul letal, devenind eroii întregului ținut. În Sword Art Online: Integral Factor, jucătorii vor intra în pielea unuia dintre eroii prinși în capcană, fiind nevoiți să se alieze cu noul lor partener Koharu pentru a elimina monștri puternici, a rezolva misiuni dificile și pentru a cuceri întregul Aincrad.

Fanii benzilor desenate Sword Art Online se vor bucura de un prolog special care prezintă noul protagonist din Sword Art Online: Integral Factor alături de partenerul său, Koharu, explicând și legătura dintre cei doi. Acest prolog este disponibil acum în mod gratuit pe pagina oficială a Sword Art Online: Integral Factor.

Sword Art Online: Integral Factor

Sword Art Online: Integral FactorSword Art Online: Integral Factor

Publicat: 08 04. 2018, 11:54
Actualizat: 08 04. 2018, 11:55