Sleeping Dogs – polițist înainte de toate

Ne apropiem cu pași repezi de lansarea lui Sleeping Dogs, în jocul celor de la United Front Games și Square Enix eroul principal fiind polițistul sub acoperire Wei Shen, infiltrat în rândul triadelor mafiote din Hong Kong.

Într-un stil ce amintește de filmele lui John Woo, Sleeping Dogs se bazează pe luptele de arte marțiale, urmăririle spectaculoase pe străzile metropolei asiatice, precum și schimburile intense de focuri (cu sistem de cover, slow motion etc.). Înainte de toate însă, Wei rămâne un polițist devotat, care, în ciuda misiunii sale sub acoperire, va încerca să dea câte o mână de ajutor colegilor din Hong Kong Police Department.

În trailerul de mai jos puteți urmări o astfel de misiune, în care eroul principal este nevoit să descopere și elimine un ucigaș în serie. Nu lipsesc nici deghizările, examinarea de cadavre sau plantarea de microfoane.

Sleeping Dogs va fi publicat de Square Enix pentru PC, Xbox 360 și PlayStation 3. Jocul va fi lansat pe 14 august 2012 în Statele Unite ale Americii și 17 august 2012 în Europa.

Publicat: 06 08. 2012, 13:28
Actualizat: 06 08. 2012, 13:29