Shadow Warrior 2 – trailer nou, dată de lansare și cerințe de sistem

Studioul Flying Wild Hog și publisher-ul Devolver Digital au confirmat data de lansare pentru ediția de PC a jocului Shadow Warrior 2: Lo Wang se va întoarce începând cu 13 octombrie 2016. Versiunile pentru console ale jocului vor fi lansate mai târziu, în cursul anului 2017.

Pe lângă noul trailer, pe care îl puteți urmări mai sus, cu această ocazie a fost pornită și campania de precomenzi pentru Shadow Warrior 2, fiind oferită o reducere de 10% față de prețul recomandat pentru cei care aleg să plaseze un preorder (33,29€ în loc de 36,99€). Mai mult, dacă dețineți primul Shadow Warrior și Hard Reset Redux, beneficiați de o reducere suplimentară de 10% (preț final 29,59€). Pe lângă prețul avantajos, cei care aleg să precomande Shadow Warrior 2 vor primi si item-ul in-game The Razorback (Chainsaw Katana).

Alternativ, Shadow Warrior 2 va fi disponibil și într-o ediție Deluxe, care va include, pe lângă jocul propriu-zis, un artbook digital, coloana sonoră și pachetul DLC Solid Gold Pack. Precomenzile sunt disponibile prin intermediul Steam sau GoG.com (Good Old Games).

Nu în ultimul rând, au fost dezvăluite și cerințele de sistem pentru Shadow Warrior 2:

Cerințe minime:
• OS: Windows 7/8/8.1/10 x64
• Procesor: Intel Core i3-6300 (2×3800), AMD A10-5800K APU (4×3800) sau echivalent
• Memorie RAM: 8 GB
• Video: GeForce GT 560Ti (1024 MB), Radeon HD 6850 (1024 MB) sau mai bun
• Conexiune la Internet de tip Broadband
• Hard disk: 14 GB

Sistem recomandat:
• OS: Windows 7/8/8.1/10 x64
• Procesor: Intel Core i5-5675C (4×3100), AMD A10-7850K APU (4×3700) sau echivalent
• Memorie RAM: 8 GB
• Video: GeForce GTX NVIDIA GeForce GTX 970 / ATI Radeon R9 290 (4 GB de memorie video) sau Radeon HD 7970 (3 GB)
• Conexiune la Internet de tip Broadband
• Hard disk: 14 GB

Shadow Warrior 2 va fi lansat pe 13 octombrie 2016 pentru PC, în timp ce edițiile pentru console își vor face apariția în 2017.

Publicat: 06 09. 2016, 15:27
Actualizat: 06 09. 2016, 15:28