Red Dead Redemption 2 primește trailer-ul final înainte de lansare

Cu o săptămână înainte de lansarea jocului, Rockstar Games a lansat trailer-ul final pentru Red Dead Redemption 2, pe care îl puteți urmări în continuare. După cum ne-au obișnuit in ultima vreme cei de la Rockstar, avem parte din nou de un material video format în exclusivitate din secvențe din jocul propriu-zis, fără a fi folosite segmente prerenderizate.

Acțiunea din Red Dead Redemption 2 va avea loc în 1899, cu nu mai puțin de 12 ani înainte de evenimentele din primul joc al seriei. După un jaf care nu a decurs conform planului în orașul Blackwater, Arthur Morgan și gașca sa de nelegiuți Van der Linde sunt nevoiți să fugă. Cu agenții federali și cei mai temuți vânători de recompense aflați pe urmele lor, cei din Van der Linde sunt obligați să jefuiască, terorizeze și să lupte prin inima Americii pentru a supraviețui. În timp ce gașca e măcinată de tensiuni interne, Athur Morgan trebuie să facă o alegere între propriile idealuri și loialitatea față de grupul Van der Linde, „familia” de răufăcători în care a crescut.

Lumea de joc vastă și plină de atmosferă din Red Dead Redemption 2 urmează să stea și la baza noii componente multiplayer Red Dead Online.

Red Dead Redemption 2 va fi lansat pe 26 octombrie 2018, în versiuni pentru PlayStation 4 și Xbox One. Cei care au optat pentru achiziția unei versiuni digitale a jocului pot face pre-load chiar acum, Red Dead Redemption 2 ocupând aproximativ 89GB pe hard disk-ul consolei.

Red Dead Redemption 2

Publicat: 18 10. 2018, 17:09
Actualizat: 20 10. 2018, 09:42